AAAAAMUUUCIAAAA!!!

Ref. d-ra de aici, dedic pour elle et pour les conaisseurs, dupa cum urmeaza:

Playlist

Cea mai frumoasa zi

Stiu ca te iubesc, pentru ca inima mea simte ca vrea sa te ia in brate...

Ipu

Well, you done done me and you bet I felt it
I tried to be chill but your so hot that I melted
I fell right through the cracks, now I'm tryin to get back
before the cool done run out I'll be givin it my best test
and nothin's gonna stop me but divine intervention
I reckon it's again my turn to win some or learn some

But I won't hesitate no more,
no more, it cannot wait
I'm yours
Well open up your mind and see like me
open up your plans and damn you're free
look into your heart and you'll find love love love love
listen to the music at the moment people dance and sing with me
Were just one big family
And it's our godforsaken right to be loved loved loved loved loved

So, i won't hesitate no more,
no more, it cannot wait i'm sure
there's no need to complicate our time is short
this is our fate
I'm yours

Scooch on over closer, dear
And I will nibble your ear

I've been spendin' way too long checkin' my tongue in the mirror
and bendin' over backwards just to try to see it clearer
But my breath fogged up the glass
and so I drew a new face and I laughed
I guess what I'd be sayin' is there ain't no better reason
to rid yourself of vanities and just go with the seasons
it's what we aim to do
our name is our virtue

But I won't hesitate no more,
no more it cannot wait
I'm yours

well open up your mind and see like me
open up your plans and damn you're free
look into your heart and you'll find love love love love
listen to the music of the moment come and dance with me
ah, la one big family
it's your god forsaken right to be loved, loved, loved, loved

zero

Tic-tac...

Ma gandesc de mult ca organismul uman seamana cu un mecanism de ceas. Suntem niste jucarii frumoase, foarte bine asamblate si gandite, de uz decorativ, uneori folositoare, alteori nu. Daca exista cineva care a pus toate piesele la un loc, a facut-o cu cap, grija si atentie. Ne-a creat si un back up; in conditii ideale, de utilizare conform normelor, functionam perfect, iar daca ceva se strica, in general, sunt solutii pentru a se repara de la sine. Nu mai stim care sunt normele dupa care ar trebui sa ne ghidam. Eu nu stiu. Ma intreb daca producatorul a dat instructiuni de folosire in momentul in care ne-a pus pe piata, si daca da, care sunt? La un mecanism atat de complex cum e ceasul uman, ele pot fi de dimensiunile Bibliei. Si poate chiar alea sunt. Au trecut mii de ani de atunci, si instructiunile s-au invechit, in conceptiile noastre de azi. Eu nu am citit Biblia. Scurt. Cu toate astea, o contest. Am contestat-o. O contestam. M-am pierdut in clisee, ca un om cu cel mult 2 clase, fara sa ma gandesc ca nu pot judeca ceva ce nu cunosc. Am auzit pe ici, pe colo, cam despre ce e vorba, insa. Explicat ca pentru copii, intr-o serie de povestiri, un mic ghid pentru a iti trai viata sanatos. Instructiunile noastre de folosire. Pe care le-am aruncat fiecare pe unde am apucat, asociindu-le cu biserica. Imi pare rau ca nu m-am prins mai demult. Orice ceas, cat de perfect, se strica daca nu il folosesti conform instructiunilor: nu este rezistent la apa, NU FACE SCUFUNDARI CU EL; nu este impact proof, NU IL LOVI CU CIOCANUL! E logic, si stim sa facem asta cu bunurile noastre... Cu toate astea, cand vine vorba de noi, ne ignoram instructiunile: nu face exces de bautura, nu face exces de tigari, pastreaza-ti moralitatea in limitele decentei si nu sari din pat in pat. Pe scurt: FERESTE-TE DE EXCESE! Pana la urma, cartea aia asta zice... "ajungi in iad".. daca faci excese. Cred ca pana la urma raiul si iadul sunt niste metafore pentru viata noastra de pe pamant. Daca esti cumpatat, poti sa traiesti un rai pe pamant, pe care ti-l construiesti singur, si dupa bunul tau plac, in conditiile in care esti sanatos. Daca exagerezi cu viciile, mecanismul tau se strica, si fie duci o viata intreaga de boala (ce e mai iad de atat?), fie mori, si le faci viata un iad celor care te iubesc...

Nu ma pot gandi decat ca ne imbolnavim din vina noastra. Nu pot sa invinuiesc pe altcineva pentru suferinta noastra, sau a celor din jur. Viata noastra e ceea ce o facem noi sa fie, si nu realizam asta decat in momente in care deja nu mai avem de ales. E atat de logic totul... atat de logic sa traiesti cumpatat, sa te bucuri de lumea asta cu moderatie... Avem toate conditiile sa fim fericiti, si, dintr-un motiv sau altul, ne ingradim singuri fericirea.

Pacat de noi... mecanisme create aproape perfect, al caror singur defect e ca li s-a dat dreptul de a alege...

Baaaa-aaaaad

[...]

Standing in the back yard reminding me and you

That if we don't see eye to eye there's something we can do

I'd start walking your way

You'd start walking mine

We'd meet in the middle'

[...]

We'd gain a lot of ground'

Cause we'd both give a little

And their ain't no road too long

When you meet in the middle

Babe I love the way we work it out

That's what love's about

De la Steluta...

Steluta mea azi zicea ca lucrurile pe care le iubim, ne spun cine suntem...
Daca e asa, inseamna ca sunt minunata....

Invingatoarea

Este oare adevarat ca Omul a pus piciorul pe Luna, si, totusi, nu a gasit un remediu eficient al Celulitei? Oare este Celulita cea care va dobori Omul, ca rasa?

World

Un mongolez
Se legana
Pe o panza de paianjeeeeeen
Si pentru ca
Nu se rupea...
A mai chemat un mongolez...
DOI!


Doi mongolezi
Se leganau
Pe o panza de paianjeeeeeen
Si pentru ca
Nu se rupea...
Au mai chemat un mongolez...
TREI!

............................................................


Multi mongolezi
Se leganau
Pe o panza de paiaaaaaanjeeeen
Si pentru ca
Nu se rupea...
Au mai chemat un mongolez...
TOTI!!!!

Sport sacs and telenovele rulz

Prietene, fotbalul e un sport. Bine, d-aia nu mai pot io, de fotbal... Adica fix d-aia mi se rupe. Ca astia sunt majoritatea niste tigani cu 3 clase, care asculta manele si "se dau" cu Q7. Bine, se fac bani din el, aia fura cat pot, ailalti cumpara masini pentru ei si gagicile lor fotomodele, astilaltii se bat, se nasc pasiuni, dusmanii, stiluri de viata, ba chiar e castigat si "alde Zoso" ca se ia de gsp. Sa mance' si gura lui ceva. Da'... prietene... una peste alta, fotbalul E UN SPORT. Orice om care a facut nitel sport, chiar si "Elasticul" in fata blocului, stie ca sportul implica un spirit de competitie nobil. Cine a sportuit ceva mai mult decat sotron stie si ca romanii si vechii greci il ridicau la rang de arta, ca aia, mai destepti decat noi, aveau adevarate serbari inchinate sportului, ca d-aia s-au facut olimpiadele, ca existau zei ai sportului... si multe, muuulte alte detalii "insignifiante". Noi... una peste alta, ne-am dat dracu'... Pai cum, ma, in ultima etapa de campionat, suporterii lui Dinamo rup gardul, intra pe teren, si scuipa jucatorii??? CUUUUM, MA, PRIETENE? Cum, ma, e posibil, in finala Cupei Romaniei, sa intre spectatorii timisoreni in teren, sa dea ei gol??? =)))) Ce fac, ma, astia? Vandalism la televizor? E foaaaarte tare faza. E magnifica... Ia de vezi mostra:


Asa... mai departe, eu consider ca telenovelele au tampit populatia autohtona. Draga, daca te uiti mult la intrigile pe care le tes alea p-acolo, crime, unii mor, dup-aia invie, un fel de Prison Break mai pasional asa... apar frati gemeni, tatal afla ce de fapt e sora lu bunica-su, care de fapt e preotu' care l-a botezat pe copilul avortat al catelei din vecini ;)... care catea, de fapt nu avortase, ca de fapt, ce crezi, draga? Nici macar nu ramasese grea, da' nu mai voia stapanu' sa se joace cu ea... si atunci cateaua doar s-a prefacut a avea pui... ca sa atraga atentia... Da' dup-aia stapanu' s-a prins...Si' dup-aia cateaua a plecat din tara de rusine, si, acolo unde s-a dus, s-a transformat intr-o baba si a incercat sa ramana gravida bla bla bla... Intelegi, draga? O nebunie cu telenovelele astea... si unii chiar le urmaresc... si urmeaza exemplul idolilor de la teveu.
Aaaaaaa!!! Si sa nu uit!!! Uite, draga, cum a incercat aia sa ramana gravida: :D

Ridica mana...

...tu ala care ai vazut drac mort! Io l-am cautat pe gugal si nu am gasit nimic sugestiv. Deci daca nici tata gugal nu stie, inseamna ca nu exista.

Doar o perioada...

Am mai murit un pic...

I can be so mean when I wanna be
I am capable of really anything
I can cut you into pieces
But my heart is broken

NU VA DUCETI LA VOT!

Nu am suficienta forta cat sa ma opun campaniilor demarate de incompetentii, hotii, agramatii, pupincuristii, scursurile, spagarii care ne conduc. Tineretul roman este incurajat (haha, auzi, INCURAJAT!!!) sa mearga la vot. Ne imping de la spate (zic ei) cu indemnuri de genul "Este optiunea ta!"..."Nu lasa pe altii sa aleaga pentru tine!"... Isi afiseaza ipocrizia cu litere mari pe afise si o urla din masinute colorate platite din banii nostri sa aglomereze si mai mult traficul in care de-abia ne descurcam... Ne fac prosti in fata, se cred Dumnezeii nostri, ai tuturor, imaginandu-si ca daca au avut "prezenta de spirit" sa indese banii parintilor in buzunarele cui a trebuit, la momentul potrivit, au IQ-ul mai mare decat al milioanelor de tineri care au studii si, spre deosebire de ei la varsta noastra, avantajul de a putea discerne binele de rau prin accesul la informatie. Ne INCURAJEAZA sa ramanem in tara... intr-o tara in care o faptura mediocra ca fotomodel, si proasta de-a dreptul, ca om, reuseste sa stranga semnaturi ca sa ne reprezinte in parlamentul european. Ni se ureaza succesuri, ni se promit serviciuri. Copiii nostri invata Agramatica de la televizor, si li se preda Agramatica in scoli, pentru ca profesorii lor sunt fie acei comunisti nepusi la punct cu ultimele modificari ale Academiei, fie demotivati de salariile egale cu cele ale unor femei de serviciu de la multinationale. Sistemul de invatamant este REFORMAT din 2 in 2 ani, cel mult, spitalele gem de bolnavi care mor pe culoare pentru ca nu au bani de bagat in buzunarul unor medici indreptatiti sa ceara. Au copii de trimis la scoala, preferabil in strainatate, unde spera sa si ramana. Nu au cum sa faca asta din 6 milioane pe luna, dupa 6 ani de facultate, mai multi decat totalizeaza studiile superioare ale multora din cei care ne ranjesc la televizor, trimitandu-ne la vot. Asta e legea junglei care a devenit Romania. Doctorii si profesorii nostri ne macelaresc sanatatea si educatia pentru a-si putea creste copiii, conducatorii nostri ne macelaresc vietile pentru a-si trimite copiii la televizor sa ne ureze succesuri si sa ne promita droguri. Preferabil ar fi ca in loc de salam si paine date gratuit in sectorul 5 inainte de alegerile pentru primarie, sa primeasca tineretul iarba in plic, inainte de alegerile europarlamentare... poate fumati, ni s-ar incetosa mintile in asa hal incat sa uitam de bunul simt elementar pe care ni l-au inoculat PARINTII NOSTRI prost platiti, dar demni, si sa trimitem o reprezentanta siliconata, pe tocuri, din Bamboo la Bruxelles.

Ne trebuie o revolutie. Una noua, a noastra, a tinerilor... Trebuie sa ducem noi o campanie de mici Che, sa facem lobby la agentiile de publicitate ca sa refuze sa mai conceapa campaniile unor hoti inculti si agramati...

Lansez azi, printre prietenii mei, si sper ca ei sa dea mai departe printre prietenii lor, campania mea pe sezonul asta: NU VA DUCETI LA VOT! Hai sa-i futem original in gura, sa voteze doar pensionarii in drum spre piata de la 5 statii de tramvai, unde e patrunjelul cu 0.5 RON mai ieftin. Hai sa bubuie Europa despre singura tara unde au votat doar pensionarii. Hai sa ne cerem drepturile. Hai sa le dam peste bot. Hai sa-i facem sa se simta. Hai sa ne revoltam altfel decat ascultand manele si urcandu-ne beti la volan. NU VA DUCETI LA VOT, duceti-va in parc, plimbati-va cainii, cititi o carte, ascultati muzica, stati de vorba cu parintii vostri, simtiti-va bine cu prietenii vostri, in tara in care sunt singurele lucruri pe care le mai puteti face fara sa fie nevoie sa furati sau sa activati politic....

Ne urez succesuri!

Mr. Preston

Pictam?

Nu trebuie sa ne multumim niciodata cu putin. Ideea e sa ne dorim tot, sa stim ca nu avem nicio limita la ceea ce putem avea, ca viata intotdeauna ne ofera posibilitati nelimitate de a obtine tot ceea ce visam si ca depinde de noi sa ne dorim lucruri. Suntem ceea ce gandim, ceea ce ne dorim, ceea ce credem ca putem fi. Ne putem dezvolta in orice directie, pe orice plan, avand ca limita doar propriile convingeri. Putem visa cu ochii deschisi lucrurile pe care ulterior le atragem catre noi. Viata noastra tine de cat de departe putem merge cu imaginatia. O compunem singuri, ca pe o poveste, atragem oameni ca pe magneti, situatii mai mult sau mai putin favorabile, ne concentram asupra lucrurilor pe care ni le dorim, si facem in asa fel incat ele sa apara intr-un fel sau altul in vietile noastre. Un om care nu stie ce vrea nu va reusi niciodata sa fie altfel decat mediocru. Nu se va putea concentra la nimic, va merge imprastiat, fara nicio tinta. Oricat am fi de suparati, e suficient sa zambim, chiar si fortat, si ne vom simti mai bine. E suficient sa vizualizam ca suntem fericiti, si vom fi fericiti. Creierul uman e cel mai puternic magnet, cea mai ingenioasa intamplare a naturii, cea mai fericita combinatie de elemente chimice, e o forta, un mic Dumnezeu care poate aseza lucrurile asa cum vrea, cu doar putin exercitiu. Fiecare din noi e un pictor al propriei vieti. Si totul tine de imaginatie.

AMUCIAAAAAAA...si pentru tine...

DECI FATA, Daca nasii tai ar fi fost la fel de incapatanati ca tine, nu ti-as mai fi zis AMUCIA astazi... In cinstea acestui lucru, iti dedic melodia de mai sus. ;), si atasez o poza cu tine, ca sa stie tot poporul cititor de blog ce prietena frumoasa am:
In rest, raman valabile cele mentionate AICI si iti reamintesc ca:

Aaaaaaaamuuuuuuuciaaaaa!!!

Azi e un an de cand am scris io prima data in jurnalul asta public. Atunci eram chinuita de probleme existentiale grave. : NOT! Deci aveam si inspiratie sa scriu... Tot ce e futut, in general, e productiv. Creierul nu face exceptie. Un creier futut necorespunzator isi gaseste inspiratia in propriul futai. Un creier futut bine functioneaza armonios. Io nu mai am inspiratie momentan...

Da ma gandesc sa imi zic un LMA, sperand sa o tin tot asa, neinspirata...

Si, ca sa fiu un pic anticipativa...

De dimineata

As vrea să fiu copac
si-as vrea să cresc langa fereastra ta.
Te-as auzi,
si-n voie te-as privi intreaga zi.
M-as apuca si iarna să-nfloresc,
ca să te bucuri!
Pasarile cele mai mandre-ar face cuib pe creanga mea,
iar noptile mi-ar da cercei de stele
pe care, ca pe frunze ti le-as da.
Prin geamul larg deschis, de-atatea ori
m-as apleca usoara să-ti sarut
când parul ce pe frunte ti-a cazut,
când buzele cu buze moi de flori
spre toamna m-as juca zvarlindu-ti mere
si foi de aur rosu prin odaie
cu-a ramurilor tanara putere
ti-as apara obloanele de ploaie.
Si, cine stie, poate ca-ntr-o seara
de primavara, când va fi si luna
va trece prin gradina o zana buna,
facandu-mă femeie să fiu iara.
Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz
genunchiul ud de frunze si pământ,
cu roua si cu luna pe obraz,
eu ti-as sari în casa si senina,
uitind de-atata vreme să vorbesc,
cu cate-un cuib în fiecare mana
intinsa, as incepe să zambesc.

Din nou, Nichita...

Iti stiu toate timpurile, toate miscarile, toate parfumurile
si umbra ta, si tacerile tale, si sanul tau
ce cutremur au si ce culoare anume,
si mersul tau, si melancolia ta, si sprancenele tale,
si bluza ta, si inelul tau, si secunda
si nu mai am rabdare si genunchiul mi-l pun în pietre
si mă rog de tine,
naste-mă.
...
Stiu tot ceea ce tu nu stii niciodata, din tine.
Bataia inimii care urmeaza bataii ce-o auzi,
sfarsitul cuvantului a carui prima silaba tocmai o spui
copacii - umbre de lemn ale vinelor tale,
raurile - miscatoare umbre ale sangelui tau,
si pietrele, pietrele - umbre de piatra ale genunchiului meu,
pe care mi-l plec în fata ta si mă rog de tine,
naste-mă. Naste-mă.

Despre minciuni...

"Please don't lie to me, unless you're absolutely sure I'll never find out the truth."

Ashleigh Brilliant

Am fost la o tampenie de film acum vreo doua-trei saptamani. Ii zicea "He's just not that into you"... O porcarie. In porcaria aia, a fost insa o faza monumentala. Jennifer Connely alias Janine il banuieste pe sotul ei, Ben, ca fumeaza pe ascuns. Il intreaba, grijulie, el neaga...iar il intreaba, el iar neaga...si tot asa. Mai trec cateva zile, ea il intreaba, el neaga. El o inseala... Ea il banuieste ca fumeaza. Ea il acuza de minciuna, el se simte vinovat, marturiseste ca a inselat-o. Ea e socata, ca se astepta la un nimic...gen...sa fumeze. Ea trece peste povestea cu inselatul si face cumva sa arunce vina asupra ei (:-J)... vrea sa il impace... doar doar si-o salva casnicia. :) Ii ia niste pantaloni sa ii puna la spalat... gaseste tigari. Divorteaza.
E, mie faza asta mi s-a parut de geniu. E definitorie. Increderea nu se cere, by default. Increderea se castiga. O greseala grava, dar recunoscuta, se iarta mult mai usor decat o minciuna despre un fleac. De ce? E vorba de incredere. Orice e tolerabil, minciuna nu!
Atat.

?

De unde stim cand iubim mult si cand iubim putin? Cum definim fata de noi insine sentimentul de iubire? Cum stim cand e momentul sa spunem "Te iubesc" si ce ne garanteaza ca au fost niste cuvinte veritabile? Prin ce recunoastem un sentiment, si cum il masuram? Suntem obisnuiti sa apreciem intensitatea iubirii prin intensitatea suferintei pe care ne-o provoaca? Si daca avem parte de o iubire calma, perfecta, nedureroasa si armonioasa...suntem tentati sa o subapreciem pentru ca nu o putem masura prin cantitatea de lacrimi rezultate in urma ei? Cum se intampla sa nu mai iubim? Cum iubim, si-apoi, pur si simplu, nu mai iubim?

Putem sa apreciem o iubire la trecut? Iubire frumoasa, iubire puternica, iubire agitata... sau apreciem relatia aferenta acelei iubiri... frumoasa, agitata, armonioasa... regretabila?!?!?! Putem iubi diferit doua persoane... sau senzatia e aceeasi indiferent de varsta si preocupari? Atunci cand ne indragostim, simtim aceiasi fluturasi, indiferent daca avem 15, 30 sau 50 de ani? Indiferent daca persoana de care ne indragostim e frumoasa sau urata, calda sau rece, daca ne iubeste la randul ei sau nu?

Definim iubirea prin incredere, fidelitate, stabilitate, liniste, armonie sau prin senzatia de exaltare pe care o simtim cand obiectul iubirii apare in raza noastra vizuala? In functie de ce iubim? Ce cautam prin asta? De ce nu putem sa fim singuri si fericiti?

Serais ce possible alors?

Surogat de nervi

Daca as fi comentat aseara asupra subiectului actual, ar fi fost cam cea mai mare demonstratie de nervi de pe blogul asta. Din lipsa de timp, dezbat problema acum, si ma bucur, intrucat am aflat noi dedesubturi ale subiectului la prima ora a diminetii, dedesubturi care mi-au inlocuit starea de nervi cu una de dispret amuzat. In mod normal, postul asta s-ar fi intitulat "Despre paraziti"...acum, numele lui descrie exact ceea ce e. Nici nu stiu daca mai merita sa despic subiectul, da' avand in vedere ca tot n-am scris de foarte mult timp, si alt subiect mai savuros nu am... hai sa purced.

Asadar...cam ce interes poate avea un om atunci cand infloreste realitatea in mod gratuit? Ii mai inteleg p-aia care au ceva de castigat din asta, sau care vor sa acopere ceva cu asta. Dar de ce anume o persoana, ajunsa la o oarecare varsta, cu anumite pretentii intelectuale (:-j) s-ar preta la a inflori / inventa/ poza in victima/ bun samaritean/ bine intentionat / lezat/ .... ca sa... nimic? Adica ma intreb: cam ce lucruri marete poate crede respectiva/ respectivul ca realizeaza prin asta? Atata timp cat nu urmareste sa isi faca siesi un bine...urmareste sa imi faca mie rau? Ghinion! Nu merge!!! In afara de cateva zeci de mii de nervi si acum...o stare de sila fata de rasa umana...nimic.

Ma, in ce fel sunt si oamenii astia. Mi se reproseaza mie ca afisez o oarecare superioritate fata de restul fiintelor umane. Ma, da! Dureaza ceva si tre' sa demonstrezi ceva ca sa pot emite pareri pozitive despre persoana ta. Totodata, tre' sa imi demonstrezi ceva, ca sa imi permit sa spun despre tine ca esti prost si nu te duce capul. Cu cat minti mai mult, si nici macar nu ai prezenta de spirit sa iti creezi niste situatii sustinatoare ale afirmatiilor gratuite pe care le faci, cu atat imi vei confirma parerea.

Pe mine aceasta ipocrizie ma oboseste. Prefer, cum am mai spus, de mii de ori, un adevar care poate sa nu-mi convina, decat false complimente si minciunele simpatice. Adica...tu nu ma placi, eu nu te plac. Ne toleram, fiindca este situatia de asa natura. Eu stiu ca nu ma placi, tu doar banuiesti ca nu te plac. Ne toleram in continuare. Brusc, afli ca sentimentul este reciproc. Si deodata, TU nu ma mai tolerezi pe mine (:-j)...si uite asa se naste o situatie de tensiune. Cat ai bate din palme. Sau cat ai da un telefon. Cum vrei s-o iei.

Urmatorul aspect: aseara as fi zis "verifica sursa"... Astazi nu mai pot sa zic asta... Pentru ca este clar ca vorbele alea care mi s-au pus mie in carca sunt inventate. In continuare, nu vad interesul in asta. Dar consider ca am un drept la replica.

Daca are cineva ceva sa ma intrebe, daca cineva vrea sa stie parerea mea despre persoana dumnealui/ dumneaei, este foarte usor sa o afle. Este suficient sa ma intrebe. O va afla exact asa cum e, fara menajamente. Am descoperit in timp ce menajamentele duc la neintelegeri. Daca pe acel / acea cineva nu il / o intereseaza parerea mea, atunci rog respectuos persoanele in cauza sa nu mai sufere inutil din cauza mea, sa nu-si mai suprime dorintele de socializare din cauza mea si sa nu mai fabuleze pe subiecte pe care nu le stapanesc si asupra carora nu se documenteaza. Serios, de obicei, adevarul te scoate din cacat.

Acum, daca exista vreun adevar, astept feedback la articol. Daca eu, cu pornirile mele conspirationiste, am intuit corect adevarul, nu pot decat sa ma bucur de deciziile radicale rezultate.

Recomand o analiza atenta asupra propriei atitudini, asupra propriilor pareri exprimate, asupra propriei persoane.

Hai pa!

Revelatii zilnice...

Sunt persoane care se intreaba de ce s-a schimbat karma blogului incepand cu luna octombrie. Raspunsul la indemana oricui, sta in fiecare din postarile ulterioare lunii cu pricina. In spatele evidentului, sta insa altceva: am acasa un barbat care reuseste inca sa ma surprinda, zilnic, cu rapiditatea si complexitatea conexiunilor neuronale care se petrec in capul aferent. Una din descoperirile recente, e un articol scris de nenea, cand era el mai mic si mai nelinistit pe la ziar. Eu inca ma intreb de ce nu mai vrea sa scrie, da'....a man's choice is a man's choice...

Asadar, sa ma dau mare cu el, acum, cat pot... Enjoy:

Anonimatul diviziilor inferioare ascunde formaţii cu nume ciudate şi hilare

by Mongo

Mingi jerpelite, jucători supraponderali, arbitri alergaţi de primari prin lanurile de porumb de lîngă stadioane, vaci pe teren. Acestea sînt ingredientele unui meci de fotbal din ligile C, D sau Onoare. Spectacolul diviziilor inferioare este completat de numele echipelor, multe dintre ele fiind parcă special alese pentru a stîrni zîmbete.

Să facem un exerciţiu de imaginaţie. Cum ar arăta o partidă între Şoimii Pîncota şi Vulturii Vînători? Sau "derby-ul" Delfin Internat Prundu Bîrgăului - Pescăruşul Sarichioi. Dar Progresul Coţofenii din Faţă contra Voinţa Coţofenii din Dos? Cum ar scanda suporterii timişorenilor de la Hexe Jebel? "Sînt hexejebelist pînă la moarte!"?

Există două echipe care, din fericire, nu sînt din acelaşi judeţ, pentru că am fi asistat la un joc interzis minorilor. Este vorba de Petrolul Băicoi şi Viticultorul Vîrteşcoiu. În urma scandărilor fanilor, cluburile ar fi fost amendate pe nedrept.

S-a desfiinţat "Adevăratul Dumnezeu"

Pînă acum patru ani, în Divizia Judeţeană din Gorj activa formaţia REAL DEL Tîrgu Jiu, care în ţigăneşte înseamnă Adevăratul Dumnezeu. Era formaţia rromilor din oraş şi la fiecare meci se strîngeau peste 3.000 de susţinători, mai mulţi decît aveau Pandurii în "B"! REAL DEL juca pe stadionul Municipal, dar echipa s-a destrămat pentru că unul din cei trei patroni a plecat în Italia.

Echipă pentru Moggi

După ce a cîştigat "scudetto'' cu Napoli şi cu Juventus, Luciano Moggi ar putea revoluţiona şi fotbalul românesc. Pentru că în judeţul Vîlcea, în Divizia Onoare, activează o echipă cu nume ales parcă special pentru italian, Piovra Lăpuşata, care aminteşte de serialul "Caracatiţa".

Lipsiţi de imaginaţie

Dacă unii patroni şi-au dovedit inventivitatea alegînd denumiri stranii, iar alţii au împrumutat echipelor de fotbal pur şi simplu numele firmelor pe care le deţin, sînt şi cazuri diferite. În judeţul Arad evoluează trei echipe cu nume stabilite pe acelaşi calapod, parcă pentru a scăpa de dilema titulaturii formaţiilor: Paulişana Pauliş, Şiriana Şiria şi Crişul Criş.

Arbitru în fundul gol

În primăvară, Brighthouse Bacău şi-a amînat un meci de campionat. Motivul? Jucătorii, printre care preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, Dragoş Benea, şi oameni de afaceri din localitate, au plecat în Spania, să vadă live pe Camp Nou derbyul Barcelona-Real Madrid! Ce au învăţat din "el clasico"? Au pierdut la "masa verde", 0-3, următorul joc din campionat, pentru că au avut 5 jucători eliminaţi, deşi în minutul 80 conduceau cu 3-1. "Au făcut mişto de arbitru. Era un puşti şi îi tot dădeau pantalonii jos, iar el scotea cartonaşe roşii pe bandă rulantă", a povestit un martor ocular.

Expluzat pentru terorism!

Anul trecut, vicepreşedintele echipei FC "11 Stars" Bacău, turcul Basak Veysel, a fost declarat indezirabil şi expluzat din România. Autorităţile l-au acuzat de acte de terorism şi sprijinirea financiară a organizatiei teroriste PKK. Veysel menţinea legăturile directe cu foştii lideri ai filialei PKK din România, care fuseseră expulzaţi de autorităţi la începutul anului 2005.

Teroarea din Galbeni

Radio Galbeni joacă în divizia Onoare Bacău. Denumirea echipei vine de la faptul că în sat există o staţie radio. Dar nu acesta e elementul hilar. Pînă acum cîţiva ani, executarea cornerelor era un adevărat calvar pentru oaspeţi la Galbeni, pentru că dintr-o curte alăturată sprinta un cîine, legat cu un lanţ suficient de lung cît să ajungă la jucătorul care ar fi trebuit să centreze. Animalul a dispărut între timp, acum problema e alta: centrul terenului e traversat de un şanţ, din cauza unei conducte.

Nume haioase

FC Şuruburi Postăvarul (Braşov)

Old Boys Babadag (Tulcea)

Vulturii Vînători (Iaşi)

Biruinţa Movileni (Iaşi)

Delfin Internat Prundu Bîrgăului (Bistriţa-Năsăud)

Pescăruşul Sarichioi (Tulcea)

Fortza Coştuleni (Iaşi)

Villarosa Laloşu (Vîlcea)

Escargo Fîntînele (Mureş)

Brighthouse Bacău (Bacău)

Piovra Lăpuşata (Vîlcea)

FC "11 Stars" Bacău (Bacău)

Viticultorul Vîrteşcoiu (Vrancea)

Petrolul Băicoi (Vîlcea)

Comera Sofronea (Arad)

Topologul Milcoiu (Vîlcea)

Inox Del Dodo Alba Iulia (Alba)

Luceafărul Popînzăleşti (Dolj)

Arena Bulls Preajba (Dolj)

Spic de Grîu Ghimpaţi (Giurgiu)

Colorado Spring (Alba)

Siretul Prăjeşti (Bacău)

Băştinaşii Suciu de Sus (Maramureş)

Elixir Ulmu (Călăraşi)

Progresul Coţofenii din Faţă (Dolj)

Voinţa Coţofenii din Dos (Dolj)

Echipe de "Champions League"

Arsenal Motru (Gorj)

Real Teaca (Bistriţa-Năsăud)

Juventus Găujani (Giurgiu)

Inter Cîrna (Dolj)

Ajax Dobroteşti (Dolj)

Auxerre Lugoj (Timişoara)

Sparta Mediaş (Sibiu)

Sporting Balta Verde (Dolj)

Barcelona Malu Mare (Dolj)

Ci eu in lumea mea ma simt...

Cred ca sunt ultimul om bun de pe Pamant. Sau daca mai sunt d-astia ca mine, probabil nu am avut eu placerea sa ii cunosc. Insist in a crede ca am principii foarte sanatoase, si ca ceea ce ma caracterizeaza cel mai bine este corectitudinea.
Nu inteleg de ce oamenii mint. Nu inteleg de ce oamenii insala. Nu inteleg de ce nu i se pot prezenta celuilalt alternativele exact asa cum sunt: sunt de acord cu asta - nu sunt de acord cu asta; imi place asta la tine - nu imi place asta la tine; ma fut si cu alta - nu ma fut cu alta... Si de aici, eu pot alege daca situatia de fapt imi convine sau nu, si ce am de facut. Altfel, nu se mai cheama prietenie, nu se mai cheama iubire.

Nu inteleg de ce un prieten m-ar vorbi de rau, in loc sa imi spuna mie, in fata, chestiile care il supara. Din momentul ala, acel om nu imi mai este prieten. Nu inteleg nici oamenii care se supara atunci cand sunt criticati de prietenii lor, direct. Aia nu au fost dezamagiti niciodata de niste presupusi BFFs care in loc sa ii confrunte cu adevarul, au comentat cu necunoscuti aspecte care nu ii privesc.

Nu inteleg de ce un om ar insela. Adica... de ce? O vrea pe alta? Pai atunci sa ramana cu acea alta. Le vrea pe altele? Pai foarte bine! Atunci sa ramana cu toate celelalte. Dezamagirea celui inselat e cel mai amar sentiment din cate exista. Implica milioane de rupturi mici si mari. Atunci cand ne batem joc de complexitatea iubirii, cand calcam in picioare notiuni precum sinceritate, incredere, devotament, respect, pentru 15 minute de nou, devenim orice altceva decat oameni. Ne dezicem de calitatea noastra de fiinte inzestrate cu darul gandirii si cu constiinta de sine. Nu avem dreptul sa dispunem de viata altora, asa cum o fac cei mai multi dintre noi.

Din nou, nu inteleg de ce unii incearca sa epateze declarand principii pe care nu le au, de ce creeaza false punti de legatura cu unii oameni, ce au de castigat din asta, de ce nu isi aleg anturajul din tagma oamenilor care li se aseamana. Aia nu-s putini.

Lasati oamenii ca mine in pace! Mie imi futeti toti, dar toti, capacitatea de a iubi sincer oamenii. Ma faceti sa devin ca voi, si nu imi doresc sa fiu ca voi. Niciodata!

PS: Nu, nu m-am certat cu Mongo! (inca?!?!?! =))) )

La…multi ani! sau cum ar zice MM: aaaaamuuuuciaaaaaaaa!!!

Nota:
Lista titlurilor compunerilor si rezumatelor mele din Generala nr. 7 (in care co-copilaream de la distanta) este urmatoarea:
La mare
La munte
La padure
etc.
Daca stau sa ma gandesc, nu e atat de rau, intrucat am studiat opere ale unor nenici mult mai talentati decat mine, intitulate dupa acelasi model clasic: “La Medeleni”, “La tiganci”…ai prins ideea… Ce-I drept, ei nu incheiau invariabil cu “Ce bine a fost!”, dar, de dragul comparatiei de mine magulitoare, rog a se ignora acest aspect.



Iti doresc (si imi doresc) sa ramai la fel, in toate privintele. Esti omul caruia nu ii pot ura altceva decat un mediu la fel de bun ca el, prieteni la fel de buni ca el, contexte la fel de bune ca el, o viata la fel de buna ca el.
Sper sa ai o viata ca o vacanta “La…mare”, ”La…munte”, ”La…padure”, sper sa vezi in vacanta asta toate locurile pe care iti doresti sa le vezi, sa ai un drum usor, si parteneri de calatorie care sa priveasca in aceeasi directie cu tine. Sper sa te insotesc in vacanta asta pana cand vedem tot ce am vrut vreodata sa vedem, sper sa ne sustinem unul pe altul pe drum oricand celalalt oboseste, si sper sa iti pot arata peisaje pe care ai omite sa le vezi daca nu as fi cu tine. Si mai sper ca la sfarsitul vacantei, sa te uiti inapoi ca atunci cand erai mic, si sa constati, cu acelasi entuziasm: “Ce bine a fost!”

Fiona Azazelle R-D

Mama, cum este acest catel. Este maximul catelariei catelaresti. Nu se poate mai catel decat catelul asta. E adormita ca ta-su, dar doarme ca ma-sa, cu animalute de plus in brate. Se trezeste capiata, fara chef, ca ta-su, bea apa, si dup-aia incepe sa topaie ca ma-sa, prin toata casa... Daca vede ca n-o bagi in seama, cerseste atentie, ca ma-sa (adica incepe sa chitaie, sau se pisa in mijlocul casei :>), dar daca o lasi in pace, isi gaseste repede ceva de lucru...spre exemplu, se baga prin locuri stramte...ca ta-su...:-L.
Introducing... the new sufletzel around:

;))

Redescopar...

M-am gasit mai fragila decat ma stiam, mai iubitoare si mai feminina decat ma stiam. Imi place de mine asa, si mai imi place:

• sa te simt incalzit de somn cand te pup dimineata inainte sa plec de acasa;
  
• sa ne trezim in timpul noptii si sa ne zambim unul altuia printre gene;


• sa sa te astept acasa, rupta de somn, si sa stiu ca merita sa ma trezesc ca sa te vad cand vii;


• sa o astept pe Fionaaaaaaa....:X:X:X:X:X:X:X:X...

Laitmotiv

Cum spuneam, mereu e cate unu' zgubilitic, dement, overexcited, paranoic, si cate unu' care sta, priveste si se mira in tacere. Mai facem cu schimbu'... c'asa e-n (tenis) viata...

Na dovada:

It was worth waiting \:D/

Wrong, wrong, wrong! \:D/

I was born with the wrong sign
In the wrong house
With the wrong ascendancy
I took the wrong road
That led to the wrong tendencies
I was in the wrong place at the wrong time
For the wrong reason and the wrong rhyme
On the wrong day of the wrong week
I used the wrong method with the wrong technique

\:D/\:D/\:D/\:D/

There's something wrong with me chemically
Something wrong with me inherently
The wrong mix in the wrong genes
I reached the wrong ends by the wrong means
It was the wrong plan
In the wrong hands
With the wrong theory for the wrong man
The wrong lies, on the wrong vibes
The wrong questions with the wrong replies

Wrong
Wrong \:D/\:D/\:D/\:D/

I was marching to the wrong drum
With the wrong scum
Pissing out the wrong energy
Using all the wrong lines
And the wrong signs
With the wrong intensity
I was on the wrong page of the wrong book
With the wrong rendition of the wrong hook
Made the wrong move, every wrong night
With the wrong tune played till it sounded right yeah

\:D/\:D/\:D/\:D/\:D/

I was born with the wrong sign
In the wrong house
With the wrong ascendancy
I took the wrong road
That led to the wrong tendencies
I was in the wrong place at the wrong time
For the wrong reason and the wrong rhyme
On the wrong day of the wrong week
I used the wrong method with the wrong technique

Wrong!

O_o

Solutia!

Cautand citate pentru un eseu pe tema "Do clothes make the man?", am gasit solutia, intr-un citat de Bill Blass:

“When in doubt, wear red.”

BB

Ce ti-e si cu iubirile astea... Am o prietena ( si acum vorbesc serios, nu am intrat in aria "I know people who know people") care considera ea, asa, ca, dupa ce logodnicul i-a dat-o peste ochi, a anulat nunta, a mers cativa ani in paralel cu ea si cu alta logodnica :)))))), este cazul...sa se mai intalneasca cu el, pentru binele ei psihic, pe termen scurt. Ca sa aiba o tranzitie mai usoara...de la starea de bride-to-be la starea de femeie inselata si lasata cu rochia de nunta in dulap.
Ma, acum, am mai auzit cazuri...foarte multe chiar, de "ne-am despartit, dar am continuat sa ne intalnim, pe ascuns, fara sa stie nimeni..."...la majoritatea prietenelor mele, si, evident, si la mine...dar asta la frumoasa varsta de...16 ani, 17 ani, 18 ani PUNCT. Atunci cand ruptura relatiei implica... "Nu ma mai asteapta seara sa ma ia de la ore, ca mi-a pierdut caietul de teme la fizica", in niciun caz "Mama, nu ma mai marit, zi-i lu bunica si rudelor din Moldova, ca asta se mai insoara cu una peste 2 saptamani".
Nu sunt vreo perfecta, din punctul asta de vedere. Nu sunt nici vreo principiala. Am fost amanta timp de 5 ani. Stiam de unde am plecat, stiam in ce ma bag, mi-am gasit scuze pentru fiecare intalnire, pentru fiecare convorbire telefonica, pentru fiecare prelungire inutila a pseudo-relatiei cu care ma auto-incatusasem. Intre noi fie vorba, acum mi se pare absolut injositoare si dureroasa perioada aia, este acel lucru din viata din care am invatat foarte multe despre lume, si despre mine, dar pe care l-am lasat in trecut, si la care nu m-as intoarce NICIODATA. Nici daca alternativa ar fi singuratate pe viata. Nici macar nu imi mai gasesc scuze pentru ea. Nici nu le mai accept pe cele pe care le practicam atunci. Nici macar nu pot sa spun "eram mica". Pot sa concluzionez acum, dupa ce am terminat definitiv si irevocabil cu orice urma de sentiment (iubire sau ura) fata de insuratelul in cauza, ca singurele situatii in care o femeie poate fi amanta si avea un psihic linistit, sunt daca urmareste bani sau promovare in cariera. Altfel te arzi. Rau! Este imposibil ca dupa o anumita perioada de sex constant sa nu te atasezi, macar un pic, emotional, nu vorbesc despre vreo pasiune nebuna, ci de obisnuinta, iar in cazul in care esti indragostita de la inceput, esti pierduta de la T0. Nu despre asta vorbeam, insa.
Acum, compatimesc amantele, indiferent de motivele pe care le au. Obisnuiam sa spun ca "cel putin nu eu sunt aia inselata" (vezi pe undeva p-aici ), si obisnuiam sa dispretuiesc "proastele care stau acasa si nu sunt in stare sa isi tina barbatii langa ele" (shame on me for that). Nu e deloc asa. "Proasta aia d-acasa" macar nu stie (daca are un barbat cu bun simt langa ea), proastele de amante sunt alea care se chinuie, care si-l imagineaza cu nevasta in pat, care nu au cum sa sune daca fac accident cu masina, daca trebuie sa ajunga la spital, daca au o zi proasta la serviciu, sau daca pur si simplu vor sa se futa. Sunt alea despre care se vorbeste urat, sunt alea care se bucura de un amarat de mesaj de Craciun, sunt alea care dorm singure in fiecare noapte, sunt alea pentru care o noapte cu stay-over echivaleaza cu un concediu bine planificat, sunt alea carora li se castreaza toata feminitatea, fiind reduse la unul doua, sau trei orificii cu plansete pitigaiate. Una peste alta, sunt alea care se baga cu buna stiinta in asta, care isi accepta statutul de paria emotional de la bun inceput. Nu au dreptul sa sufere pentru asta, desi sufera ca dracu, din simplul motiv logic si de bun simt, ca AU STIUT. De asta nu pot sa inteleg o femeie care, dupa ce i se naruie visele legate de o viata intreaga de fericire, dupa ce face credite pentru constructie de casa, dupa ce vorbeste cu arhitecti, dupa ce cauta restaurante, dupa ce isi face rochie, dupa ce... ce... ce...., trece singura la doua intalniri fugare pe luna, cu un barbat care si-a retras in mod automat toata afectiunea, pentru o senzatie de "confort psihic pe termen scurt", materializata intr-o partida de sex caldut.
Sunt de parere ca viata este un lung sir de compromisuri. Avem de ales ce compromisuri facem, si pentru ce, sau pentru cine. Ele trebuie facute. Exista insa un cost de oportunitate (da, sunt economista) al acestora. Trebuie sa punem in balanta sacrificiile pe care le facem in urma alegerilor noastre, si sa facem alegerea care implica cel mai mic sacrificiu (the lowest opportunity cost). Nu mi se pare exagerat sa renunt la o placere a mea, oricat de importanta ar fi pentru mine, ca sa ii fac o placere barbatului pe care il iubesc, care ma iubeste, si care, cel mai probabil, ar face acelasi lucru pentru mine. Mi se pare insa, o lipsa totala de respect fata de propria persoana, sa imi sacrific linistea interioara pentru un dobitoc care imi da la schimb onoarea de a-l invata ce sa faca cu propria pula. "Cap ai, minte ce-ţi mai trebuie?"

?

O

Vreau perfectul si mai mult de atat. Vreau o sfera la care indiferent cum m-as uita, sa vad o suprafata la fel de neteda, sa aiba aceeasi curbura, aceeasi culoare, aceeasi transparenta. Nu vreau o sfera crescenda. Vreau ceva uniform, constant, si care sa nu isi piarda din opacitate pe parcurs. Intr-o mare de forme fisurate, cu colturi ascutite, alambicate, in diverse nuante si reflexe adaptabile unghiului luminii, as vrea sa-mi unesc propria incoerenta intr-o sfera absolut perfecta. Este in logica firii ca pe masura ce se rostogoleste, suprafata ei sa se toceasca la frecarea cu planul pe care evolueaza. Sunt constienta ca miscarea ei nu este independenta de actiunile mele. As vrea sa o pot ghida cumva, astfel incat eroziunea asta sa pastreze un nivel proportional cu restul ei, pe fiecare milimetru patrat al suprafetei. Ca la orice propulsie, sfera are un elan mai mare in momentul in care este aruncata, apoi, pe masura ce fortele respective scad, miscarea ei se incetineste, si, probabil intr-un final....cade, daca nu este sustinuta corespunzator. Ei bine, tocmai aici intervine problema. Eu cu fizica nu le-am avut niciodata. Nu stiu sa calculez cat de mult avant ar trebui sa-i dau, cati centimetri in stanga sau in dreapta ar trebui sa ii deviez traiectoria, dar sunt convinsa, absolut convinsa, ca nu o pot intretine eu singura.

Am recitit acum posturile mai vechi. Vad ca m-a obsedat dintotdeauna munca in echipa. Nu s-a schimbat nimic, nici acum.

1/3

Cand pisica nu-i acasa...

:X:X:X:X:X

I feel pretty,
Oh, so pretty,
I feel pretty and witty and bright!
And I pity
Any girl who isn't me tonight.
I feel stunning
And entrancing,
Feel like running and dancing for joy,
For I'm loved
By a pretty wonderful boy!

Completeness

Traim intr-o lume incarcata de asa zisele boli moderne: anxietate, depresie, anorexie, bulimie, paranoia si alte afectiuni ale sistemului nervos. In ziua de azi, fiecare persoana trecuta de...10 ani, indiferent de religie, varsta si stil de viata, sufera de una din pseudo bolile psihice induse si promovate (daaa!!! pro-mo-va-te!!!) de media. Peste tot, toata lumea e deprimata, stresata, ocupata, grabita, nu exista om care sa nu fi suferit cel putin un atac de panica, orice persoana gandeste ca are nevoie de psiholog, fiecare vrea sa se trateze de niste stari mai mult sau mai putin auto-induse. Ni s-a atras atentia asupra existentei unor boli de care predecesorii nostri nu stiau, drept urmare, am devenit ipohondri. Ne analizam senzatiile, cautand semne de boala, si ne autodiagnosticam: "Sunt ingrozitor de deprimata. Cred ca am nevoie de un calmant." In trecut, un kilogram in plus, era un kilogram in plus; astazi este o tragedie estetica, care ne trimite la spital. O despartire era o despartire; astazi este o drama interioara care ne trimite la psiholog. Suntem dresati sa cautam o perfectiune pe care nu o putem atinge (?), nu suntem niciodata multumiti de noi, si consideram fiecare incetinire contextuala drept un grav esec personal.

Nu ne spune nimeni, iar noua ne este lene sa gandim, obisnuiti fiind sa luam totul de-a gata, ca perfectiunea este intotdeauna relativa. Ea exista numai raportata la ceva. La Femme Assise Au Jardin a lui Picasso, unul din cele mai scumpe tablouri din lume, ar fi ridicol de expus intr-una din casele traditionale, perfecte in mediul lor, de la Muzeul Satului.
Ne chinuim sa atingem perfectiunea, raportandu-ne la niste modele pe care societatea asta imperfecta, ni le vara pe gat, in loc sa raportam perfectiunea la noi insine. Sa stabilim ce anume vrem noi sa fim, si ce ne dorim sa fie cei din jurul nostru, raportat la nevoile noastre, nu la ale altora.
Cam asta este maximul de compromis pe care as fi fost dispusa sa il fac: sa accept ceva perfect pentru mine, desi imperfect in acceptiunea sociala, convinsa oricum de faptul ca perfectiunea este relativa. Iar ca punct de raportare, m-am ales pe mine, in loc sa aleg niste idei colective pe care, la momentul t0 le consideram desuete.
Apoi, constransa de experienta si de varsta, probabil, m-am vazut pusa in situatia de a schimba elementul fix. Si anume, punctul de raportare. Am vrut sa incerc o viata perfecta din punct de vedere social... Rezultatul? Nu am rezistat nici macar o luna.
Nu m-am gandit niciun moment ca va veni o zi cand nu va mai fi nevoie sa fac niciun fel de compromis. Desi este real, tangibil si cotidian, si acum mi se pare absurd. Nu exista contexte perfecte, nu exista situatii perfecte, nu exista persoane perfecte, si sub nicio forma, nu exista relatii perfecte. Cu toate astea, sunt, printr-un context perfect, intr-o situatie perfecta, cu o persoana perfecta, intr-o relatie perfecta. La ce ma raportez? La mine, la altii, la ideile mele dintotdeauna, la ideile general acceptate, la ce mi-am dorit si n-am crezut ca e posibil, la ce se cade si la ce nu se cade, la ce e bine pentru mine, si la ce e bine, in acceptiunea clasica a conceptului de "bine". Oriunde as aseza tabloul asta, da bine. Il mut din camera in camera, din casa in casa, din oras in oras, de la o cultura la alta, si... e bine. Am senzatia ca traiesc viata altcuiva, ca o privesc de afara, ca vad imaginea aia perfecta, care se afiseaza in public, si desi am fost dintotdeauna convinsa ca astfel de fructe sunt putrede in interior, tot musc din fructul din mana mea si vad ca este... perfect: copt cat trebuie, dulce cat trebuie, acru cat trebuie...cum trebuie.

Games we play

Suntem educati de mici sa ne antrenam mintile cu diverse joculete de imaginatie: joculetele cu cuburi, cu forme, cu cifre si cu desene, pentru a ne dezvolta cumva gandirea. Apoi lucrurile evolueaza, si incepem sa ne jucam cu alti copii, construim casute, ne impartim pe echipe, jucam "flori, fete sau baieti," "telefonul fara fir", carti, si alte jocuri menite sa ne invete sa socializam si sa avem un oarecare spirit de echipa, asa zisele jocuri de societate. Mai crestem un pic, si incepem sa jucam jocuri in doi, moment in care incepe sa ni se dezvolte spiritul de competitie. Pe masura ce crestem, aceste jocuri pot fi dinamice (tenis, dans sportiv) sau statice (table, sah)... Apoi mai crestem un pic, si incepem sa jucam alte jocuri in doi: relatiile de cuplu...care, din punctul meu de vedere, sunt suma tuturor jocurilor cu care ne-am invatat de mici ( jocuri de imaginatie cand elaboram strategia de cucerire, jocuri de societate, cand invatam cum sa integram proaspatul NOI, in anturajele lui TU si EU, si jocul in doi: dinamic, cum am spus aici, si static, cum am sugerat aici, aici si aici. In afara de ritualul de imperechere inradacinat in structurile noastre genetice, ca mamifere, jocurile cu care suntem obisnuiti de mici sunt un preludiu care ne antreneaza, de fapt, pentru a incepe, pastra si termina (?!?!?) o relatie.

De ce ne jucam? Pai ne putem juca pentru a goni plictiseala, pentru ca, antropologic, suntem vanatori, si deci, adoram competitia, sau pentru miza pusa in joc. Daca simplificam un pic rationamentul, o relatie, pana la urma, este un joc. Din toate motivele mentionate mai sus. Mai precis: ne putem implica intr-o relatie pentru ca ne plictisim singuri, putem construi o relatie de dragul jocului, a alergaturii dupa nou, dupa inaccesibil, desi nu avem nicio miza pusa in joc, sau ne putem implica intr-o adevarata vanatoare de dragul unei prazi pe care ne-o dorim. Final.
Ca si in cazul jocurilor propriu-zise, motivul pentru care "ne bagam in joc" este, in general, o combinatie a celor trei de mai sus: pentru ca ne cautam companie, pentru ca o gasim, si pentru ca, cu cat este miza mai greu de atins, ne satisface si nevoia fireasca de vanatoare.
De fapt, ne jucam de la inceput pana la sfarsit. Ne stabilim singuri cat de valoroasa este miza pentru care ne luptam, fiindca de cele mai multe ori, ea este fie supra fie subevaluata. In functie de cat de mult ne dorim sa castigam premiul, ne stabilim strategia de joc, si intram in competitie cu mai mult sau mai putin aplomb. Sunt mai multe tipologii de jucatori: defensivi /ofensivi; cei care joaca doar de dragul jocului / cei care au ca unic scop castigul, cei de cursa lunga /cei de cursa scurta, dar in functie de cat de mare este dorinta de a castiga, stilurile se pot schimba foarte usor. Putem incerca sa anticipam miscarile adversarului, ne putem lupta cu el, putem pierde, putem castiga, pentru ca apoi sa avem surpriza ca premiul sa fie de fapt un nimic ambalat frumos, si tocmai pentru a elimina aceste riscuri, putem coopera cu asa zisul adversar, pentru ca, profesionistii stiu, jocul in sine aduce mai multa satisfactie decat orice castig.

Janus masks

Ne definim in asa mare masura prin mastile pe care le afisam in fata altora, incat vine un moment in care daca le dam jos, nu ne mai putem recunoaste propriile fete. Traim cu convingere un carnaval stupid, proiectam mereu alte si alte costume, alte si alte expresii faciale, alte trasaturi pe care am vrea, poate, sa le avem chiar si in spatele mastilor. Uitam cine suntem, de unde am plecat, cum ne-am dezvoltat, si, mai ales, ce anume ne-a dezvoltat. Pornim de la o baza comuna, cu trasaturi comune, si ne auto-impodobim personalitatea, voit sau intamplator, constient sau indus, realist sau imaginar, intamplator sau calculat, cu caracteristici care ne apartin in masura mai mare sau mai mica, pana cand devenim arhetipuri personale.

Ca o paranteza, mi se pare obositor faptul ca fiecare generatie e nevoita sa reinventeze roata, pierzand in proces aspecte de un banal evident pentru generatiile anterioare. Dintotdeauna, vechii greci mi s-au parut de o inteligenta si de un realism net superioare oricarei forme ulterioare de civilizatie. De foarte multe ori am gasit in obiceiurile Greciei antice metafore ale unor senzatii pe care civilizatia actuala le trece cu vederea, sau mai mult, le gaseste inexplicabile. In teatrul Greciei antice, teatrul se juca doar cu masti, (celebrele masti ale artei dramatice), actori puteau fi doar barbatii, care puteau juca inclusiv roluri de femeie (precum in Anglia, in perioada elisabetana, cu 2000 de ani mai tarziu, apropo de reinventarea rotii). Mastile erau rudimentare, apeland la talentul actorilor, care erau astfel nevoiti sa exprime trairile personajelor prin limbajul trupului si inflexiuni vocale, din moment ce nu isi puteau folosi expresia fetei.
Traim azi, intr-o lume auto-intitulata moderna, aceeasi drama a actorilor Greciei de acum 2500 de ani. Nu suntem in stare sa fim noi, ne ascundem in spatele unor masti pentru a fugi de propriile noastre personalitati defectuoase, incercam figuri diferite, in functie de rolul pe care il avem de jucat, de context si de anturaj, uitam cine suntem de la o ora la alta. Suntem altfel in fiecare relatie, altfel la serviciu, altfel acasa, altfel la volan, altfel in fiecare moment, fugim de clipele in care trebuie sa ramanem singuri cu noi, fiindca nu stim pe cine o sa gasim in locul nostru. In functie de asteptarile celorlalti, EU, femeie, pot juca rol de barbat la munca, fiindca, "se stie", femeile nu pot munci; EU, femeie, pot juca rol de barbat in masina, in drum spre casa, fiindca, "se stie", femeile nu pot conduce; EU, femeie, la cererea societatii, pot juca rol de barbat intr-un oarecare context sexual difuz, fiindca, "se stie", femeile nu se pot fute in afara unei relatii stabile decat daca sunt tarfe. Or, EU, femeie, nu imi pot permite sa fiu tarfa, pentru ca, din cand in cand, societatea imi cere sa fiu FEMEIE, sa fiu fidela, sa fac copii, sa cresc copiii, sa spal, sa calc, sa fac curat, sa imi sustin barbatul. Si atunci eu ma intreb... cine vrea societatea sa fiu, de fapt, cand am timp sa fiu eu, cine mai sunt eu? Daca voi ajunge sa fiu eu, la un moment dat, de unde o sa stiu ca nu e doar o alta masca, de unde o sa stiu ca aia sunt eu? De unde o sa stiu sa ma recunosc, cum o sa evit sa imi pun alta masca pe fata, de unde vor stii ceilalti sa ma recunoasca pe MINE?

Sfidare

Bella comme una mattina
D'acqua cristallina
Comme una finestra
Che m'illumina il cuscino
Calda comme il pane
Ombra sotto un pino
Mentre t'allontani stai con me forever.

Patru cifre cu inteles

Am pierdut multe lucruri in 2008. Am realizat multe lucruri in 2008. Mai ales, am invatat multe lucruri in 2008. Privesc inapoi, de la inaltimea lui 2009, in jos, inspre 2008, si pot sa spun sincer ca a fost anul cel mai incarcat din toti ce 24 care au trecut. Incarcat de de toate. :) Este ACEL an de cumpana.

Revenind, in 2008 am pierdut un job bun, pentru care am muncit mult, pe branci, singura, am pierdut o ocazie de a pleca intr-o tara in care chiar voiam sa ajung, am pierdut o gramada de bani, pentru care muncisem singura singurica, am pierdut niste relatii pe care le intretinusem (mai mult sau mai putin singura) ani de-a randul, am pierdut ceea ce credeam eu ca este un sprijin neconditionat si cert, am pierdut niste incredere in mine, am pierdut nitel mai mult la sectorul sanatate, am pierdut (cel putin pt o perioada) capacitatea de a face sport, am pierdut...muuult prea mult timp prin spitale.
In acelasi timp, in 2008 am castigat certitudinea ca sunt protejata de ceva inexplicabil, am castigat putin mai multa incredere in altii, am castigat niste prieteni pe care ii voi pastra pentru totdeauna, am realizat pentru altii mai mult decat as fi putut sa realizez pentru mine, si cel mai mult, in 2008 am castigat prin toate lucrurile pe care le-am invatat.
In 2008 am invatat sa fac diferenta intre amici si prieteni; mi s-au cernut prieteniile ca prin sita, ma bucura enorm lucrul asta, am amici cu care sa ma distrez oricand, multi, exagerat de multi, pe care ii apreciez STRICT pt ceea ce sunt, exact la fel ca inainte, in schimb putinii prieteni care mi-au ramas...sunt acei oameni care sunt langa mine nu pentru ca sunt eu deosebita, ci pentru ca sunt ei deosebiti. Cu ei pot construi orice, inclusiv reconstructie de sine atunci cand, inevitabil, se mai darama pana aproape de zero. Am mai invatat ca adevarata satisfactie interioara vine din a ii face fericiti pe altii, din a da tot ce ai in exces, chiar mai mult un pic, pentru cei care au mult prea mult in minus. Am invatat ca o mana de oameni pot face lucruri fantastice, doar prin a isi uni energiile. Am vazut ca exista ceva, undeva, in jurul meu, mult mai puternic decat mine, care imi darama intr-o secunda toata determinarea...si care poate sa produca o criza mondiala, daca de asta este nevoie ca sa ma faca sa traiesc fericirea de sub ochii mei. :) In 2008 mi s-a demonstrat ca intelesul sintagmei "ca-n filme" este de fapt pretutindeni in jurul nostru, ascunsa dupa munti de cinism si oboseala cotidiana. Am vazut ca toate lucrurile despre care crezi ca iti displac, ca nu le poti face, sau ca nu vrei sa le faci, devin incredibil de placute atunci cand sunt facute cu dragoste (si culmea, nu vorbesc despre supt pula - although applicable :D - ci combat o idee - cu trimitere directa la actiunea de a gati).
Concluzionand, cred ca 2008 a fost un an...bun, un an care mi-a facut cunostinta cu Eul meu matur, responsabil, un an cre mi-a scuturat toate ideile copilaresti, toate actiunile nechibzuite, care m-a desprins de adolescenta, un an care mi-a deschis ochii spre ceea ce pot deveni in viitor.
Astept de la 2009 o evolutie exclusiv in directia asta, fara abateri de la drum, fara iesiri de pe potecuta, fara devieri, curiozitati, pierderi in peisaj. Nu vreau sa-mi arunc ochii pe nicio harta...sunt absolut convinsa ca o sa imi intuiesc directia, si sunt la fel de convinsa ca ma voi bucura de drumul asta, alaturi de toate sufletelele pe care le-am atras langa mine in anul care s-a incheiat.