Christmas wishlist

1. liniste
2. liniste
3. liniste
4. liniste
5. liniste
6. liniste
7. liniste
8. liniste
9. liniste
10. liniste
11. liniste
12. liniste
13. liniste
14. liniste
15. liniste
16. liniste
17. liniste
18. liniste
19. liniste
20. liniste
21. liniste
22. liniste
23. liniste
24. liniste
25. liniste
26. liniste
27. liniste
28. liniste
29. liniste
30. liniste
31. liniste
32. liniste
33. liniste
34. liniste
35. liniste
36. liniste
37. liniste
38. liniste
39. liniste
40. liniste
41. liniste
42. liniste
43. liniste
44. liniste
45. liniste
46. liniste
47. liniste
48. liniste
49. liniste
50. liniste
51. liniste
52. liniste
53. liniste
54. liniste
55. liniste
56. liniste
57. liniste
58. liniste
59. liniste
60. liniste
61. liniste
62. liniste
63. liniste
64. liniste
65. liniste
66. liniste
67. liniste
68. liniste
69. liniste
70. liniste
71. liniste
72. liniste
73. liniste
74. liniste
75. liniste
76. liniste
77. liniste
78. liniste
79. liniste
80. liniste
81. liniste
82. liniste
83. liniste
84. liniste
85. liniste
86. liniste
87. liniste
88. liniste
89. liniste
90. liniste
91. liniste
92. liniste
93. liniste
94. liniste
95. liniste
96. liniste
97. liniste
98. liniste
99. liniste
100. liniste

Girl - interrupted

"Twinkle, twinkle, little star, How I wonder what you are!"

Fumez mult si reactionez din impuls. Am rautati de moment si nebunii temporare, ambalate cu grija si maxima atentie la detaliu. Am facut o arta din marketingul propriei persoane, astel incat uneori habar n-am cine sunt. Toata personalitatea mea pare un mecanism dubios, aproape functional, al unui ceas elvetian. Fiecare rotita se invarte precis, exact, milimetric. Fiecare lantisor, fiecare impuls, fiecare miscare are un rol bine conturat. Imi place sa imi analizez starile, sa le intorc pe toate partile, sa vad ce anume nu functioneaza exact, ca sa pot perfectiona imaginea pe viitor. Sunt un produs al experientelor de pana acum, etichetat cu "fragil" pe cutie, care, in ciuda multiplelor cazaturi din camioane, avioane, carucioare, motociclete ( :) ) si alte obiecte de transport, a reusit sa ajunga aproape de destinatie cu o suprafata aproape intacta, si cu un interior relativ deformat. Majoritatea privesc suprafata, ori de cate ori e nevoie de aprobare ca sa trec mai departe. E suficient pentru a mi se da ok-ul. Dupa tot drumul asta, pot sa consientizez destul de obiectiv care componenta a mea e deformata din lovitura, si care e pozitionata prost din fabricatie. Ma cred o mica zeitate a propriului meu Univers, si ma raportez doar la mine, atunci cand e vorba de a lua o decizie care imi va influenta in orice fel destinul. Al meu. Nicio cazatura nu a reusit sa deformeze componenta care controleaza ideea de libertate. A mea sau a altora. Nu imi place sa stiu ca influentez viata altora, ca decid soarta cuiva, ca impun, direct sau indirect, cuiva, sa aiba un anumit traseu. Fiecare are drumul lui, pe care si-l poate stabili cum crede de cuviinta. Suntem, intr-adevar, rezultatul intersectarii de drumuri individuale. Putem sa parcurgem distante mai mici sau mai mari, intr-un timp mai scurt sau mai lung, noi, cele 2, 3, 4,...x cutii, in aceeasi cabina de tir, putem sa ne facem calatoria mai placuta, sau mai plictisitoare, mai confortabila, sau mai incomoda, pana in punctul in care oricare dintre cutii alege alt mijloc de transport, in functie de destinatie, de comoditatea rulotei, de viteza de deplasare a vehiculului, sau de orice alti factori ne-ar putea influenta calatoria. Ne luam la revedere de la companionii de drum, si plecam mai departe, spre destinatia proprie. Nu pot sa impun altui pachet sa continue drumul intr-un camion care i se pare incet, sau nesigur, dar pentru ca eu am timp sa imi prelungesc drumul si imi place coloritul celeilalte cutii. La continut oricum nu ajungem niciodata, decat daca avem aceeasi destinatie, si vom avea cumva ocazia sa vedem cutia desfacuta. Poate doar daca una din cutii este atat de fragila, incat se sparge la o zguduitura mai brutala a mijlocului de transport. In rest, ne ghidam dupa ambalaj. E mic? E mare? E colorat? E insipid? E cutie de lemn? De carton? De metal? Cate timbre are? Multe? Putine? Prin ce locatii a trecut? Avem vami comune? Am parcurs drumuri diferite? Am mers tot timpul pe acelasi traseu, dar in rulote diferite?
Cu atat mai mult urasc ideea de a nega calatoria unui coletel, pachetel, cutiute, plic. Nu am autoritatea necesara sa fac asa ceva. Sunt doar un pachetel mai mare, bine ambalat, peticit pe alocuri, dar care a avut ocazia sa vada, prin crapaturile panzei vehiculului in care calatoreste, portiuni de drum, imagini de peisaj, anotimpuri, oameni, sa cunoasca alte cutiute, sa schimbe idei, sa faca altora calatoria mai placuta, sa invete, sa castige ambitie pentru a calatori mai departe... Mie nu mi-a refuzat nimeni accesul la rulota, la drum. Am fost intai ambalata, am trecut prin vami, am invatat sa rezist, indiferent de viteza, de temperatura, de companie. Mi-am croit drumul, mi-am ales traseul, stiind ca am o destinatie concreta. Mi s-a dat sansa asta. Urasc sa le refuz altora dreptul de a-si trai propriile experiente, si cu toate astea, s-ar putea sa fiu acum, aici, in postura de a fi nevoita sa o fac.

If it makes any difference, IMI PARE RAU! Foarte, foarte rau... M-ai fi urat pentru cat de dificil ti-as fi facut drumul, oricum....

Ma cam exprim...

Pentru ca ai aparut in momentul perfect, acolo unde am avut nevoie de tine, pentru ca prin intrebarile tale mi-am dat raspunsuri care mi-au luminat intunericul, pentru ca m-ai ridicat de unde eram, pentru ca ai stiut cand si unde sa intri (:P) sa-mi umpli golurile pe care doar tu le-ai fi putut umple, pentru ca ai riscat, pentru ca te asteptam si nu stiam unde sa te caut, pentru ca a venit totul de la sine cand incetasem sa mai depun vreun efort, pentru ca te-ai deschis si m-ai deschis, pentru ca mi-esti iubit, si prieten, si tovaras, si frate, si umar, si lumina, pentru ca ma faci sa rad, pentru ca vad altfel diminetile, pentru ca-mi sunt altfel noptile, pentru ca-mi dai energie, pentru ca ma obosesti, pentru ca e atata armonie, pentru ca ne jucam, pentru ca e sah, pentru ca a fost mat, pentru ca o luam mereu de la inceput fara sa fi terminat vreodata, pentru ca ma mir de cat pot cu tine, pentru ca ma descopar prin tine, pentru ca sunt eu cu tine, pentru ca ma inveti, pentru ca sunt copil, pentru ca ma bucur, pentru ca ma enervez, pentru ca sunt sincera, pentru ca nu mai vreau altceva, pentru ca ma provoci, pentru ca ma vezi, pentru ca e, pentru ca esti, pentru ca acum POT SA MA EXPRIM...hai sa revenim la ...

Research

:)))))))))))))))

OK, sunt sincer amuzata. Din mai multe motive...

• Datorita faptului ca am o intreaga istorie de relatii defectuoase, habar n-am ce e aia o relatie normala. Ce e ala "normal"? "Normal" include o prima intalnire penibila gen "dinner and a movie", urmata de un sarut fugar in fata usii, si un telefon primit dupa 2 zile (ca sa nu fie prea curand)? "Normal" include o adevarata tirada de planificari cu prietenele ale unei prime nopti (prea devreme, prea tarziu? "mai bine ma-mpiedic" kinda thing?)? "Normal" include un joc de-a v-ati ascunselea, ca in copilarie, al defectelor, sechelelor din relatiile anterioare, sensibilitatilor, pasiunilor secrete, obiceiurilor cotidiene deranjante? "Normal" inseamna afisarea unei masti potrivite, compuse atent conform propriei viziuni asupra a ceea ce i-ar placea celuilalt sa vada?



• Desi e cliseistic peste limita admisa, trebuie sa recunosc ca traiesc in era vitezei, sau, cum spunea o tanti de vreo 50 de ani in metrou mai acum cateva zile, epoca internetului - o sa fac o paranteza: de cand mi-am vandut masina, interactionez altfel cu lumea in care traiesc. Este aproape de genial sa vezi fetele oamenilor in mijloacele de transport in comun, sa le observi personalitatile, doar prin a le studia privirea, sau mimica fetei. Revenind, datorita accesului nelimitat la internet, am ajuns sa am doi parinti adoptivi, fara de care nu imi pot duce linistita existenta: mama Wikipedia si tata Google. Ma amuza teribil sa vad cum imi fac researchul pentru ceea ce se cheama "viata mea". Momentan am doua taburi deschise alaturi de tabul blogului, "Inceput de relatie - Mayra" si "Top 5 greseli la inceput de relatie - stiri. acasa.ro". :))))) O sa citez din astea doua "articole", care se muleaza perfect pe cliseele din prima buletzica, cu amuzamentul femeii sceptice, dar in creierul careia se strecoara, totusi, intrebarea draceasca "Ma, da' daca astia au dreptate?"



• Asadar: Articolul 1 :))))))) si Articolul 2 :))))). Frate, in afara de faptul ca sunt zeeeeci de articole pe tema asta pe internet:)))))))), e suficient sa gugalesti dupa "relatie la inceput", si ai o varietate de paginute si paginele cu linkuri la alte articole penibile din aceeasi gama, astia se si contrazic. Vezi cazul "Nu il pune la curent cu tot ce ti s-a intamplat pana acum in viata. De la 0 ani. Si cu ce ai vrea sa ti se intample. Si cu ce ai fi vrut sa ti se intample la un moment dat si nu s-a intamplat. Si de ce. E evident: o sa ajungeti in timp sa adunati acea cantitate enorma de informatie denumita stiintific "aproape tot despre celalalt". Dar nu e cazul sa va grabiti! E normal ca el sa fie curios despre persoana ta, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ii oferi din start documentatia completa. Lasa-i timp sa exploreze si sa descopere. " vs. "Iti ascunzi trecutul - Sinceritatea ar trebui sa fie baza unei relatii. In cazul in care nu ai respectat acest principiu si ai preferat sa nu fii sincer in legatura cu trecutul tau, aceste mici secrete vor deveni si mai mari cu timpul, iar eventualitatea ca partenerul sa le afle si mai grava."



• Incerc sa gasesc autorii retetelor astora de fericire - si aici includ "Top 10 subiecte de conversatie la o prima intalnire", "Ce sa nu spui niciodata in fata iubitului tau", "Innebuneste-l in pat" :))))))))))))))), "Fa-l sa se tarasca la picioarele tale" :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))), si altele de genul...- si gasesc fie autoare anonime, fie sursa: articole cititori, fie vreun nume obscur, pe care oricat l-as gugali, imi apar doar legaturi catre alte articole penibilo-feministo-taietoare de avant si coaie.

Am gasit totusi, intr-una din aceste retete magice, ceva in care eu, personal, cred, desi mi-e oarecum greu sa pun in practica on a day to day basis (sursa: culmea, UN BARBAT): "Trebuie doar sa incepi sa nu iti mai hranesti creierul cu toate porcariile, sa incepi sa fii sincer cu tine insuti, sa stii tu inainte de toti ce vrei, sa incepi sa fii echilibrat si sa incepi sa vezi partea frumoasa a vietii in 2.".

PS: Gagiu' e chiar caterincos, eu ma delectez / amuz citindu-i elucubratiile. Recomand.

Iubirea noastra n-are apus

Am stat, ca in perioadele cele mai negre ale vietii mele, pe banca, in spatele blocului, singura, uitandu-ma la cer, cu capul pe spate si nenorocita de tigara intre dinti, incercand sa-mi destelenesc gandurile...

Dintotdeauna am considerat ca pofta de viata este acel secret care tine un om in viata. Ca ea este cevaul, nespusul, cerul, pamantul, aerul, focul, apa si materia sigura datorita careia respiram, ne miscam, ne bucuram, plangem, suntem fericiti, suntem deprimati, avem pasiuni arzatoare, momente de nebunie, de suferinta, torenti de trairi de toate tonurile si nuantele. Cred cu toata puterea de care sunt in stare (si pot mult, mult de tot), ca atunci cand zambesti, cand faci oameni fericiti, cand emani voie-buna, cand razi, raaazi sincer sa ajunga pana la cer, rasul ala se intoarce la tine inzecit, insutit, inmiit, si-ti da putere sa treci peste orice obstacol, cat de greu ar fi. Mai cred ca pasiunea, inteleasa in sensul ei cel mai pur, cel mai palpabil, cel mai ardent, este combustibilul care face Universul asta imperfect sa isi invarta rotitele pentru a genera o miscare cat mai rotunda. Mai cred ca daca pasiunile anumitor oameni sunt de natura sa isi rasfranga aurora asupra celor din jur, rotitele Universului se vor invarti si mai cu spor, si vor indrepta miscarea perfecta asupra oamenilor respectivi, vindecandu-i de orice ar fi putred in ei. Cred ca atunci cand iti doresti ceva foarte tare, intregul Univers comploteaza ca dorintele tale sa devina realitate.

Cu toate astea, azi am primit o palma puternica de la Tata Univers. A murit Anca Parghel. In prostia mea, nu pot decat sa spun "E, cum, frate? Da' de ce?". Da, indraznesc sa judec mecanismele astea ale naturii... pentru ca vorbim de acest Om:

"Iubesc toti oamenii, nu ma agat de unul singur, iubesc si pietrele, si florile, si cerul albastru, si soarele. Si arat asta, nu ma sfiesc! Dimineata ma privesc in oglinda si-mi spun: . Ma iubesc si pe mine si ma iert pentru greselile trecute."

A fost experienta bogata si din care am invatat mult...m-am schimbat total, si imi place de mine, asa cum sunt acum. Omul trist si ingrijorat, omul cu spaime si frici, (normale si greu de controlat in parcursul acesta terestru), acel om "atrage" cancerul, inconstient. Cum as spune, mai pe limba usor de inteles, de omul vesel, nu se "prinde " nici o boala! Boala incepe in capul nostru, si continua in suflet si apoi in trup!

La aflarea veştii că Anca Parghel este din nou bolnavă - ea a mai învins un cancer la sân acum câţiva ani -, suflarea artistică şi importante trusturi media i-au sărit în ajutor. Artista se afla în spital când Romantica a organizat teledonul pentru strângerea de fonduri necesare tratamentului: „Eram în perfuzii la Cluj, plângeam şi mă gândeam: «Ce am făcut eu să merit asta, e prea mult, incredibil!». Aş fi vrut să sun şi să strig: «Oameni buni, sunt aici, văd tot, înţeleg tot! Pentru mine faceţi asta?». Şi cum s-au strâns oameni care nu mă cunoşteau, pe care nu i-am văzut în viaţa mea. Acolo, la Cluj, după teledon, am zis de faţă cu toţi: «Măi, fraţilor! Trebuie să mă fac bine, altfel mă fac de băşcălie în faţa neamului ăsta!»“.

Punct si de la capat

Am schimbat perspectiva...

C`est Paye, Balaye, Oublie, Je Me Fous Du Passe

Mat!

In spatele usilor inchise

Vizualizeaza urmatorul tablou: tu, pe o canapea confortabila, intins in cea mai comoda pozitie. Total relaxat, cu respiratia calma. Canapeaua se afla, evident, intr-o camera. Camera e mobilata clasic, in culori foarte calde. In mod obligatoriu, contine o planta maricica, pozitionata langa biroul mare din fata canapelei. La birou sta un om mic, pricajit, cu un timid inceput de chelie, cu niste ochelari fara rame care ii umbresc nasul, imbracat in clasica vesta v-neck (ca sa evit sintagma en coeur, pentru care exista si varianta anchior, da' sa ajunga Fabian la psiholog daca stiu care e corecta), si care iti arata, fara a isi misca vreun muschi facial, o serie de imagini. Tu, ca pacient relaxat care te afli, trebuie sa descrii in detaliu ce iti inspira imaginile respective.

Eu am intrat in atmosfera. Omuletul cu muschii paralizati imi arata poza cu cei doi catei.

Vad doi catei adorabili, care se completeaza unu' pe celalalt. Unul din ei e dement, da' dement rau. E total dus cu pluta, zburda isteric, si are tendinta sa il tarasca pe celalat dupa el. Reactioneaza spontan si exagerat la stimuli externi, e voios, sare ca popcornu'n microunde, e el, in lumea lui topainda, si incearca sa-l convinga pe sarmanu' celalalt ca "uiteeeee!!!! uite ce e acolooooo!!!! hai acoloooooo!!!! ia!!! hai sa vedem!!!!!"... Celalalt catel pare asa....resemnat (nu cred totusi ca e cel mai potrivit cuvant)...sau...calm...obisnuit cu isteriile catelului nr. 1, sta la un sfert de pas in spatele lui, ca sa aiba grija sa nu pateasca ceva. Nici macar nu se uita sa vada ce a provocat dementa catelului zgubilitic, se uita dupa el, ii pazeste topaielile, si il priveste patern. Parca se stiu dintotdeauna, ala stie ca istericu' e isteric doar ca sa-si consume excesul de energie, nicidecum ca in directia aratata ar fi ceva interesant, asa ca nu se uita incolo. He sees the big picture: chestia aia colorata dupa care fuge catelul dement o sa dispara, sau o sa devina neinteresanta pentru dement imediat dupa ce termina sa o analizeze, important e sa nu isi rupa dementul gatul in alergatura isterica dupa chestia colorata. Dementul urla din fuga: "Baaaa!!! Pierzi spectacolul!!!!!! Casca ochii!!!!". Ala protectoru' nu casca ochii, in schimb, salta coada. Ceea ce mie imi indica un oarecare interes. Nu stiu exact daca e interesat de chestia colorata sau de isteria dementului. Dar de ceva este clar interesat.

Zambesc sincer (ca io am muschii faciali neatrofiati), si ii relatez lu' nea' psihologu' povestea celor doi catei din poza. Acu' astept sa-mi trimita interpretarea, cu tot cu factura aferenta, prin serviciile onorabilei Poste Romane, pana pe 3 Decembrie a.c.

Dup-atata frig si ceata...

"L-am ucis pe Homo Sapiens" - by Juma' de Buletin

Where were you when I was burned and broken
While the days slipped by from my window watching
Where were you when I was hurt and I was helpless
Because the things you say and the things you do surround me
While you were hanging yourself on someone elses words
Dying to believe in what you heard
I was staring straight into the shining sun
Lost in thought and lost in time
While the seeds of live and the seeds of change were planted
Outside the rain fell dark and slow
While I pondered on this dangerous but irresistible pastime

I took a heavenly ride through our silence

I knew the moment had arrived

For killing the past and coming back to life

I took a heavenly ride trough our silence
I knew the waiting had begun
And headed straight... into the shining sun

Song in an empty room

Perfuzii cu muzica...

Now that i've lost everything to you....

You say you want to start something new
And it's breaking my heart you're leaving
Baby I'm grieving
But if you want to leave take good care
Hope you find a lot of nice things to wear
But then a lot of nice things turn bad
Out there
Oh baby baby it's a wild world
It's hard to get by just upon a smile
Oh baby baby it's a wild world
I'll always remember you like a child girl
You know I've seen a lot of what the world can do
And it's breaking my heart in two
Because I never want to see you sad girl
Don't be a bad girl
But if you want to leave take good care
Hope you find a lot of nice friends out there
Just remember there's a lot of bad air
Beware

Avalansa de zaharuri

De ce opun rezistenta? Ce cred ca pierd? Ce gandesc? De ce gandesc?

Constitutiv - abstract

Homo Sapiens e o faptura a dracului de ciudata. Homo Sapiens nu stie sa simta. Homo Sapiens gandeste prea mult, isi pune prea multe intrebari, isi da prea multe raspunsuri asupra carora revine de nenumarate ori, face prea multe planuri, analizeaza excesiv, calculeaza mai mult decat e cazul, isi atrofiaza voluntar nervii senzitivi, apoi se plange de lipsa senzatiilor. Homo Sapiens este inzestrat cu delicioasa capacitate de a simti. Fiziologic, el poate simti; psihologic, se abtine. Daca, cumva, prin labirintul piedicilor puse de Homo Sapiens in calea propriilor capacitati senzitive, isi face loc o suvita firava de…nu sentiment, sa-I zicem…excitare senzoriala…Homo Sapiens nu stie cum sa reactioneze. Homo Sapiens nu este obisnuit sa fie vulnerabil. Homo Sapiens nu vrea sa fie vulnerabil. Homo Sapiens doreste sa fie analitic, obiectiv si rece. Homo Sapiens trebuie sa aiba controlul. Homo Sapiens ar vrea senzatii, organismul lui o cere, structura lui neuronala o cere, centrii lui nervosi o cer, intreaga natura a complotat ca Homo Sapiens sa simta. Homo Sapiens alege sa despice senzatia in paispe, ca sa aiba un control asupra situatiei. Cu toate astea, senzatia continua sa isi faca de cap. Homo Sapiens se opune. Senzatia insista, devine mai puternica, Homo Sapiens se intreaba de ce. Senzatia jubileaza…Homo Sapiens dispera, siderat…disperarea e chiar placuta. Homo Sapiens nu intelege cum e posibil. Senzatia il gadila placut la organe…acelea pe care a negat ca le are…chestii metafizice, treburi rasuflate, gen…suflet. Homo Sapiens is in total denial. Homo Sapiens nu vrea. Homo Sapiens avorteaza Senzatia. Homo Sapiens va ramane invingator. Homo Sapiens isi va invinge pornirile pacatoase, Homo Sapiens isi va invinge constitutia rusinoasa…
Let us all praise the victory of Homo Sapiens, him whose power shall forever rest in the cemetery of dead passion…

On fallen angels

Cred in mine. Cred in zecile de personalitati din a caror lupta continua ma formez zilnic. Cred ca instinctele mele sunt suficient de puternice cat sa isi adapteze puterea de lupta, si castige pe rand, in functie de context, personalitatea potrivita situatiei in care ma aflu. Cred ca explozia de energie care pocneste din fiecare celula din corpul meu este de fapt rezultatul acestui razboi continuu dintre ce am fost acum un minut, ce sunt in clipa de fata, ce o sa fiu peste 30 de secunde, cum m-am schimbat de atatea ori, in fiecare zi, cum ma schimb acum, in timp ce scriu. Cred ca fiecare al saptelea cuvant de pe blog a fost scris de altcineva, cred ca ma chinuie lupta dracilor din mine atat incat simt nevoia sa scriu, sa dansez, sa alerg, sa ma plimb, sa ma indragostesc, sa urasc, sa vreau copii, sa pictez, sa provoc durere si sa ma bucur de durere…Cred ca fiecare personaj in care ma transform vrea altceva, si mi-e frica de consistenta. Cred ca exista totusi un ingeras acolo care vrea si asta, il simt cum cere stabilitate, dar primeste repede o palma si cade pentru o perioada in fata creaturii dornice de aventura. Mai recunosc o mamica cerand un pui de care sa aiba grija, care e imediat doborata de o tarfa care se hraneste cu flirt, o copila care cerseste tandrete, o femeie care respira sexualitate, o artista boema care se lupta cu o economista calculata, o fiinta ingrozitor de rea si razbunatoare care si-ar smulge bucatele de ficat ca sa faca bine altora. Cred ca probabil nu voi mai crede nimic din toate astea in urmatoarele 30 de minute, pentru ca apoi sa revin si sa gandesc “Nuko, cata dreptate ai…”

Cred in mine. Cred ca fiecare din personajele de mai sus isi va trai viata prin mine, asa cum vor vrea ele, cu o minima constrangere sociala, cred ca fiecare din ele le va calca pe celelalte in picioare la un moment dat, cred ca fiecare va iesi invingator cel putin o data pe zi. Cred ca o sa mor fara sa stiu exact cine sunt, cred ca sunt atat de multe incat nu am timp sa ma cunosc, cred ca nu pot gasi o periodicitate in schimbarile prin care trec, astfel incat sa pot estima un ritm care sa ma defineasca.
Cred ca fiecare om cu care interactionez vede altceva in mine, din simplul motiv ca sunt altceva, de fiecare data. Cred ca sunt mai predispusa la a fi citita diferit de la persoana la persoana decat altii, fiindca orice om ma poate mula pe ceea ce si-ar dori sa fiu, si ajunge sa ma vada intr-o lumina care imi umbreste toate celelalte fatete. Cred ca sunt slefuita multifatetat, cred ca inca mai am de cizelat suprafata, inca mai am de dat forma, inca mai am sclipiri de aratat.
Si mai cred ca la un moment dat chiar o sa gasesc reflectorul care sa ma puna in lumina potrivita, cu toate fatetele mele, cu toate scanteile, si care sa ma invete sa-mi dau o forma mai necolturoasa, mai usor de manevrat, mai frumos de purtat, mai placut de privit.

Scumpi ;;)

Si mie. Si eu. Tot ca tine, Mongo, da' nu stiu sa ma exprim.


Acum, ca am cazut de acord, putem reveni la ..........

La Sol pe portativ

Minunata mea realitate se compune din ritm si miscare. E o realitate melodioasa, dansabila, pe care o savurez in fiecare zi. E un portativ pe care doar eu stiu sa-l cant, si sunt putini cei care inteleg cum sa il asculte. Se aude in culori, rasete, arome si senzatii, si explodeaza intr-o normalitate singulara, pe care o traiesc cu deliciu clipa de clipa, zi dupa zi, noapte dupa noapte.
Mi-e bine.

Zbor in pasi de dans prin viata...

Ploua infernal,
si noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau in luna lui Marte.
Peretii odaii erau
nelinistiti, sub desene in creta.
Sufletele noastre dansau
nevazute-ntr-o lume concreta.
O sa te ploua pe aripi, spuneai,
ploua cu globuri pe glob si prin vreme.
Nu-i nimic, iti spuneam, Lorelei,
mie-mi ploua zborul, cu pene.
Si ma-naltam. Si nu mai stiam unde-mi
lasasem in lume odaia.

Om liber, tu vei iubi intotdeauna marea

Pana sa plec din tara, trebuie sa mai ajung o data la mare. Vreau o mare pustie, un cer inalt, nisip aspru, scoici care sa-mi intepe picioarele. Chiar daca e frig. Vreau sa-mi pun mare pe buze, si sa-I simt gustul sarat, vreau sa stau pe mal, desculta, si sa inspir pana cand sarea imi invadeaza plamanii. Vreau o jumatate de ora de liniste, pe o plaja goala, vreau sa bata vantul, vreau sa ma intind in nisip, vreau sa ascult valurile, vreau sa ma linistesc acolo. Vreau sa-mi ingrop o parte din suflet in nisip inainte sa plec…Sa-l las acolo, in grija ei, si sa il iau inapoi curatat cand ma intorc… Vreau sa traiesc marea cu toate simturile. Vreau sa vad marea dezbracata de oameni, vreau s-o vad goala, vreau s-o vad trista, vreau s-o vad. Vreau sa vad marea asa cum e ea, cand e singura, cand nu incearca sa impresioneze pe nimeni, cand nu incearca sa faca fata multimilor, cand nu e gazda primitoare, cand plange parasita de turisti, cand nu mai e in centrul atentiei. Vreau sa vad marea cum e ea mai frumoasa, asa cum vezi o femeie somnoroasa dimineata intre cearsafuri. Vreau s-o vad ramasa asa, fara soare, ea singura cu ea, inghetata, plansa, agitata, deprimata, pierduta... Vreau sa-i fur o jumatate de ora din cele 4-5 luni de liniste pe care si le rezerva pe an, vreau sa ma invete cum isi revine de fiecare data, an dupa an, dupa ce o ravasesc atatea mii de suflete, dupa ce o calca in picioare, dupa ce e tarfa tuturor atatea luni, cum se pune inapoi pe picioare, cum se curata, cum revine in fiecare primavara zambitoare, stralucitoare, cum iese la rampa....Vreau s-o vad in culise...dezbracata de machiaj, nervoasa si obosita... Si apoi sa plec linistita, cu gandurile mele, cu nelinistile mele, cu nervii mei si cu increderea mea in mult, mult mai bine....

Sound of goodbye

Sometimes the sound of goodbye is louder than any drumbeat

Si asa incepe totul. In sunet de fanfara: sunt trompete, surle, trambite, tromboane, pe alocuri si cate un acordeon. Sunt tobe, chitari, clape razlete de pian, sunt violoncele, violine, sunt iarasi tobe (nu, nu akrapovic), iarasi trompete…E o galagie infernala care-mi face neuronii sa danseze intr-un ritm la care nu ma pot (inca) alinia – now that’s something new.
Am cautat liniste si nu am gasit. M-am ingropat undeva, am fugit de orice raza de lumina care a incercat sa se strecoare printre pietrele de deasupra mea, continui sa fug, cat de departe pot, catre un soare pe care nu l-am mai vazut, si care riste sa ma inghete daca nu continui sa dansez fara ritm pe muzica asta fara noima.
Stiu ca imi voi intoarce spatele unor oameni care si-au rupt bucatele de carne pentru mine, si asta doar pentru ca fug de o realitate falsa. Ma bantuie strigoi la care nu am vrut eu sa renunt, de care am tinut eu cu dintii, si in cavoul carora am intrat eu cu forta. Ma urmaresc singura, eu pe mine…
M-am uitat la poze azi… Vad o fata foarte familiara, e ca si cum m-as vedea pe mine in oglinda….vad niste ochi care mi-s inca dragi, vad niste maini pe care le-am sarutat ani in sir, si pe care as fi continuat sa le sarut inca 10 vieti de acum inainte… E ciudat: ma uit la un strain foarte cunoscut, care are ochii copilului pe care as fi vrut sa il am. Sunt goala.
Nu pot decat sa sper ca o sa fac treaba asta sa merite. Sa treaca ani, sa fie cald, sa fie liniste, sa fie vis, si sa am puterea sa dau un telefon: “Merci ca m-ai facut atat de nefericita cat sa am curajul sa imi gasesc fericirea.”.
Pentru asta plec, pentru asta sterg, pentru asta fug. O sa fiu primul om care isi va indeplini scopul in viata cu 0.9 lire pe minut.

De dupa umbra de rimel

What’s gone and what’s left

Trecura alte 3 luni. S-au scurs in poticniri, caderi, ridicari, impiedicari, alte ridicari, mers taras, iar cazaturi, iar ridicari, mers drept, intotdeauna cu coloana dreapta, dar cu capul plecat. Niciodata nu m-am resemnat ca in lunile astea. Nu m-am blocat, nu m-am mai intrebat de ce. Nu am mai incercat sa gasesc solutii. Nu am mai incercat sa gasesc raspunsuri. Am mers, asa, din inertie, inainte, chiar daca mai mult am batut pasul pe loc. Nici furtuna n-a mai fost, doar am lasat apele sa se linisteasca, pana au murit… inca nu de tot.
N-am mai vrut sa scriu, n-am mai vrut sa gandesc, n-am mai simtit nevoia sa pun ordine in nimic. Nu m-am mai amortit, nu mi-am mai anesteziat trairile, nu le-am amplificat, nu mi-am drogat senzatiile. Le-am lasat. Doar m-am lasat. Astept sa ma ridic din gramada asta de cenusa. Focul vechi a ars, a ars, pana m-a ars si pe mine, de tot, pielea intai, muschii, sangele, tot, pana la ultimul os. As vrea sa ma nasc altfel, as vrea sa renasc altceva. As vrea sa ma nasc fara coada, as vrea sa nu mai iau foc niciodata, as vrea sa zbor mai usor, mai alb-negru, as vrea sa nu mai imi colorez traiectoriile, as vrea sa nu mai ard. Doare procesul asta de curatire. Vreau sa traiesc mediocru. M-am saturat de caldura.
E momentul sa fac un bilant, nu foarte detaliat, nu foarte gandit, mi-e lene sa gandesc.
Din tot ce eram a ramas obsesia pentru tango, inca imi caut dansatorul pereche…Inca visez la un Pacino, inca plang daca vad Scent of a Woman, inca se infioara carnea pe clape de pian, inca vreau la tango. Au mai ramas oarecare doruri nostalgice de coclau, nu prea intense, totusi. E mai mult un reflex, dar nu mi-e dor sa simt un montagne-russe offroad. Ultima cazatura, ca de obicei, m-a lasat facuta tandari, rupta unde putea sa doara mai tare…ca de obicei, a coincis cu rupturi fizice si accidente concrete. A mai ramas o ambitie mocnita de a-mi demonstra ca ma ridic, si calaresc mai departe, cu aripile deschise deasupra ghidonului. A mai ramas o frica de drum drept. Nu mai vreau nici drum drept. Nu mai vreau viteza, nu mai vreau nici namol. Vreau in continuare plimbare, dar vreau o plimbare safe. As vrea o plimbare fara destinatie concreta. As vrea o plimbare in care singurul punct pe harta sa fie cel din care plec.
A plecat Rontz. Se plimba cu motoreta prin ceruri, si injura primarul ca n-are grija sa niveleze norii. Altfel n-are cum sa fie…Nu am plans, nu am jelit, nu m-am izolat. Am inceput acum sa realizez ca nu mai e. Sunt necajita. Nu trista, nu sufar, nu ma doare sufletul sa mi se rupa. Dar sunt necajita. Nu am vrut sa ma duc sa-l vad intins pe spate in sicriu. Mi se inunda creierul de imaginea lui cu ochii inchisi si mainile pe piept, si scutur din cap ca sa se duca dracu’… Nu vreau sa fiu acolo, sa il vad asa, si sa scutur din cap degeaba.
Cu toate astea, nu sufar. Nu mai sufar din nimic. Parca sunt intr-un balon de sapun. Ca orice balon de sapun, se poate sparge usor, si pot ajunge iar la mine toate cate au fost, sunt si vor mai fi. Dar, culmea, nu ma gandesc la asta. Merg din inertie. Nu imi impun sa nu gandesc. Nu imi impun sa gandesc. Nu mai imi impun nimic.
Nu vreau ceva anume, dar nici nu pot spune ca nu vreau nimic. As vrea ceva, dar nu stiu ce. Nu pot sa pun degetul pe obiective, cum faceam pana acum. Nu mai pretind ca stiu ce m-ar face fericita. Nu mai mi-e frica de nefericire, dar nici nu mai imi caut fericirea. Inca sper sa invat tango… Dar e departe tangoul meu.
What’s gone? What’s left?

Forever (on true love)

Dragostea adevarata e dragostea pe care o oferi neconditionat. Bla bla...suna banal. Se compune din respect, admiratie, tandrete, afectiune. Vorbesc de dragostea care SIGUR dureaza a lifetime. Dragostea fata de prieteni. Dragostea fata de cei care ne-au castigat increderea, carora le-am castigat increderea, cei cu care am crescut, sau care ne-au crescut in doua luni cat nu ne-am putut creste singuri in ani, cei care ne cunosc mai bine decat ne cunoastem noi, cei care ne spun fara menajamente atunci cand gresim, cei pe care nu trebuie sa ii impresionam si care nu vor sa ne impresioneze, cei carora nu trebuie sa le demonstram nimic niciodata, cei care taie in carne vie atunci cand e nevoie, aceiasi care sufla peste ranile pe care ni le-au facut chiar ei, poate, atunci cand ustura. Astazi, una din persoanele de care vorbesc mai sus, implineste 25 de anisori, din care in ultimii 17 m-a suportat pe mine, cu bune si rele (mai mult rele decat bune), m-a crescut asa cum am crescut-o, a ras de mine si de diferentele dintre noi, s-a indepartat ocazional, dar mereu s-a intors, asa cum am facut si eu...Lenuta mea ( ) e poate singura persoana pe care nu ma chinui sa o inteleg, pentru ca o miros, careia nu tre’ sa-i spun ce parere am despre ea, pt ca stie, careia nu ii spun nimic, doar stramb din nas, si ii confirm parerile, pe care nu ma supar pentru ca o cunosc atat de bine incat nu are ce sa faca (si daca s-ar chinui) cat sa ma scoata din minti, cu care pot sa nu vorbesc o viata de acum inainte stiind ca e langa mine, singura persoana pe care o accept exact asa cum e (total diferita de mine), pe care nu (mai) incerc sa o schimb, careia ii inteleg incapatanarea si ma amuz de ea (afectuos, evident), si careia, daca ar fi barbat as putea sa-i spun fara ezitare “hai sa facem copii”. Da’ cum nu e, nu-i spun decat “Fata, o sa te iubesc toata viata , si-ti doresc azi (ca in fiecare zi) tot ce imi doresc si mie (si io pe mine ma iubesc rau de tot), fara sa pot pune degetul pe ceva anume. Iti doresc si bune, si rele (usoare si din care sa inveti), iti doresc viata, asa cum e ea, si tarie sa treci peste toate, in ritmul tau, cu zvacnirile tale, in pasii tai de dans, pe muzica ta”.La multi ani!

Gone (caleidoscopic)

Acu’ multi ani (vreo 16), ma duceam cu maica-mea la rude in Carei, deci aveam de mers o noapte intreaga cu trenul. Cum atunci eram mai zbarnel decat acum (if possible), a gasi femeia o modalitate de a tine titirezu’ ocupat...adica mi-a luat din gara un caleidoscop. Nu stiu cum a intuit ca o sa ma fascineze dracia aia (daca nici mama nu ma cunoaste....), cert e ca nu am miscat toata noaptea (si inca vreo 3 zile dupa aia) . Am incercat sa prind smecheria din interiorul tubului, sa imi dau seama cum functioneaza. Gaseam mereu imagini mai frumoase, mai vii, mai colorate, parca la fiecare rotire erau mai complexe, mai multe culori rasareau, mai multe modele, mai multe ramificatii. Si din cand in cand, aparea o imagine simpla, doar 3-4 culori, niste cerculete, vreo doua triunghiuri...ma enervam, mai agitam nitel tubul, si iar explodau culorile... iar delirau formele inauntru.A doua zi am incercat sa prind aceleasi imagini. Am o memorie vizuala fantastica (acu’ s-a mai dus, atunci era in plina forma), si ma tot chinuiam sa recunosc formele si contrastele. Vedeam nuantele, nu semanau, nu intelegeam de ce. In capul meu, totul ar fi trebuit sa se petreaca organizat, ciclic...Din moment ce formele erau simetrice, logic ar fi fost sa se repete alternativ, pana le puteam invata. Altfel n-aveam nicio sansa sa ma plictisesc...Dupa vreo 3 zile l-am spart. Nu mai stiu exact daca l-am spart de curioasa ce eram sa vad ce e inauntru, sau daca l-am scapat din greseala si s-a desfacut. Uite, chiar acum am sunat-o pe mama sa vad daca isi aminteste. Si-a amintit caleidoscopul, dar nici ea nu mai stia cum si-a gasit saracul obiect sfarsitul. Mi-a zis doar ca isi aminteste ca tot trageam de oglinzi. Deci probabil ca mi se confirma banuielile: am facut tot posibilul sa dezleg misterul frumosului, sa-l omor, sa-l analizez, sa-l desfac pana la ultimele componente, pana s-a dus dracului toata magia...Imi circula imagini fugare prin memorie...ramasesem cu cateva cioburi de sticla colorata in mana, cateva doar...4, 5...si 4 fasii de oglinda... Am incercat sa-l repar...nu am mai putut...Am avut momente de-a lungul timpului in care mi-am adus aminte de caleidoscopul ala. Vorbesc serios, fara niciun fel de exagerare, din cand in cand imi amintesc de caleidoscop. Dezvoltasem o adevarata obsesie pt el, cat putea sa fie de dinamic, de colorat, in continua schimbare....si NICIODATA la fel. Am cautat altele, nu am mai gasit. Cred ca n-a fost luna sa nu intru in librarii sa intreb daca au caleidoscoape. Stiu ca am cautat si pe la balci, in liceu (asta pana sa descopar magia balonaselor de sapun)...Eu inca mai caut, dar ceva ma indeamna sa cred ca si acum, daca as gasi un caleidoscop la fel de frumos ca ala, intr-un final tot l-as sparge, sa vad ce e inauntru....

Gone (Self encouragement)

Acum ceva vreme ma prabusisem undeva,in mijlocul drumului . Din fericire, simtul de orientare m-a ajutat si de data asta. Stau turceste pe primul din alea doua puncte de pe traseu, si ma bucur de locatie, privind in jos la drum. Acum nu mai imi pare asa intortocheat si plin de obstacole. Poate ca nu sunt atat de team player cum ma credeam...Poate functionez mai bine singura. Poate ma tragea inapoi coechipieru’, si nu ma sprijineam pe el, asa cum mi s-a parut pana acum. Credeam ca n-o sa ajung nicaieri, pe traseul ala bine stabilit in doi, dar vad ca singura am reusit sa gasesc o scurtatura. M-am intalnit undeva pe drum cu fostul coleg de echipa. Nu ne mai coincid punctele de pe harta. Am luat-o in directii diferite, cu toate astea s-a abatut de la drumul lui, sa ma vada pe mine cum ajung in punctul X. Fara sa-l intereseze traseul urmat. Ma astepta deja acolo, sa vada cum ajung. Si am ajuns bine, singura, si pe doua picioare (sau roti), nu taras, nu obosita, nu emotionata...Pur si simplu, cu pasi mici si hotarati, acolo. Fix acolo. L-am dat deoparte ca sa ma asez EU acolo: turceste. Reactia lui? M-a batut pe umar “Ce bine ca ai ajuns...”.... Reactia mea? “Plec mai departe, ne vedem in punctul doi”.Pana atunci imi continui drumul singura, si ma bucur de peisajul din jur. E ok, sunt ok, am crescut...

Gone (articol de pe net - Sasha)

"Femeie, tu castrezi barbatii! Tu faci si munca lor, iti asumi tu ambele roluri! Si pe urma vii si te vaieti ca esti singura, in ciuda faptului ca esti si frumoasa si desteapta. Esti, da, insa fii frumoasa si desteapta ca femeie, nu ca barbat!". Asta mi-a zis Florin intr-o zi, in timp ce eu ii povesteam foarte mandra de mine cum am maturat pe jos cu unul intr-o discutie despre curaj si lasitate. Am crescut pana pe la 28 de ani fiindu-mi rusine ca sunt femeie. Imi era rusine ca am sani. Ca am picioare lungi si subtiri. Ca am ochi albastri. Imi era rusine atunci cand prima remarca a oricarui barbat era "esti foarte frumoasa". Imi era rusine pana si cand imi spunea tata asta. Pentru ca eu vroiam sa fiu DESTEAPTA, si nu frumoasa si eu vroiam ca lumea sa remarce in primul rand ca sunt educata, citita, inteligenta, si ca pot vorbi despre orice, cu oricine, nu ca am forme apetisante si un chip atragator.M-am construit pana la 28 de ani ca pe Wonder woman. Ma descurc singura. Pot sa fac orice. Nu am nevoie de ajutor. Garderoba mea era alcatuita din pantaloni lalai si pulovere largi, iar prima oara cand am purtat decolteu si am pironit privirile tuturor colegilor de munca in tatele mele, am imprumutat repede o esarfa si mi-am legat-o in asa fel incat sa nu se mai vada nici un centimetru de piele.Si deodata am descoperit ca imi sta bine in rochie. Am descoperit ca pot purta pantofi cu toc si am descoperit ca am si glezne subtiri. Am aflat ca sunt femeie si, incet, incet, am inceput sa ma iubesc pentru feminitatea, delicatetea, gingasia si blandetea mea. Pentru inima mea larga si buna si pentru intelepciunea care vine din pantecele meu, ca intuitie. Pentru zambetul cu care intampin oamenii si pentru imbratisarile pe care le ofer, din inima de femeie, celor dragi. Pentru rabdare si pentru iubire. "Femeie, tu castrezi barbatii!". Culmea e ca ma si mandream cu asta: castrez un barbat din primele 3 fraze. Numai ca rezultatul pe care eu il asteptam era ca el, castratul, sa imi cada la picioare si sa ma incoroneze ca zeita. Nicidecum sa ma bage in aceea a mamei mele si sa imi intoarca spatele. Am inteles de curand, ca rolul nostru, al femeilor, nu este acela de a ne masura cu barbatii. Ci de a darui Iubire. De a fi Iubire. De a imbratisa lumea cu frumusetea, gingasia, bunatatea, intuitia, intelepciunea si Iubirea noastra. Barbatii primesc iubire si dau energie. Femeile dau iubire si primesc energie. Asa functioneaza lucrurile. Multumesc pentru ca sunt Femeie si nu as mai fi nimic altceva, in aceasta viata, decat Femeie. Si ce daca nu stim sa schimbam singure roata de la masina? Noi stim sa Iubim si Iubirea pune Universul in miscare

Gone (Enigma Otiliei)

"Aici nu sta NIMENI!"

Acum doua seri, absolut contextual, am intrat intr-o discutie..."altfel" cu niste prieteni pe care nu am avut niciodata ocazia sa ii cunosc altfel decat "club, mare, munte, whiskey...muuuult whiskey....si mai mult whiskey...", desi ii stiu de niste ani buni, si sunt acea gasca de suflet pe care o duc odata la 3-4 luni la maica-mea la Giurgiu, sa se mai vada si ei.

In fine, venind de la mare pe un drum care a durat 5 ore, probabil ca de plictiseala, dupa ce abordasem toate aspectele economice posibile si imposibile legate de minunata noastra Romanie, a venit vorba de carti.

In afara de faptul ca nu m-as fi gandit niciodata sa abordez subiecte literare cu vreunul din ei - si uite ce pierdeam - din simplul motiv ca m-am obisnuit sa fiu inconjurata de inculti (ceea ce e grav, foarte foarte grav), mi-am adus aminte de toata biblioteca mea de acasa, si am realizat cat am uitat din ce stiam acum cativa ani. Si cat de tare m-a tampit ASE-ul - si bautura, for that matter).Mi-am adus aminte de liceu, de noptile in care citeam la lumina radiatorului, ca sa nu ma vada mama la 3 dimineata ca in loc sa dorm, stau sa citesc cine stie ce, de sutele de absente nemotivate cand fugeam de la orele de mate si de economie ca sa ma duc in parc cu teancu' de carti in brate, , de spiritul de competitie de la olimpiade, de carti care mi-au fost dragi, dragi, dragi, si pe care stateam sa le sterg de praf, si din care citeam si reciteam pasaje, ale caror pagini le-am tocit, doar pentru ca ramaneam in pana de lectura, si asteptam sa mai apara o editie noua din cine stie ce ca sa mai am ce sa citesc. Si nu, n-am fost o tocilara cu ochelari, de fapt daca stau sa ma gandesc nitel aveam o usoara tenta emo la vremea aia. Mi-am adus aminte de camera mea neagra... De becurile pe care le pictam cu rosu )), de intimidarea nesimtita pe care o faceam cu retarzii mei de colegi manelisti ))), de telefoanele pe care le primea marea doamna inspector scolar "mama" de la directoare, telefoane la care mama, femeie cu capu' pe umeri, nu spunea decat "Auziti, doamna, diplomele alea pe care le aveti pe pereti in cancelarie de la cine sunt? Cum credeti ca le-a luat? Stand la ore si invatand teorie? Mai lasati-o in pace"... (cum sa n-o iubesti?)...

Dupa care am crescut...si m-am gandit ca nu am valente de profesoara...si a intervenit pragmatismul, sictirul, scarba, si...am ajuns la ASE. Si am lasat-o moale de tot cu lecturile. Prin anul 4 de facultate m-am intalnit pe strada cu o fosta colega de la draga mea clasa de filologie. Din vechea gasca din liceu. Era la fel. Cu acelasi prieten de atunci, cu aceleasi probleme de atunci, cu parintii ei care nu erau de acord cu individul ales, mereu pe fuga, dar cu planuri de nunta, cu carti in brate, cu discutii contradictorii INTERESANTEEEEE, si eu...ase-ista, alergand sa pun o afacere pe picioare, plecata in tz-spe mii de delegatii, cu grafice si planuri de afaceri in mana, cu telefoanele sunand incontinuu din toate partile, obosita din cluburi si baruri si nopti pierdute aiurea, cu nervii tocati de acel El (ca intotdeauna de cand am terminat liceul), pe care in mod inevitabil am ajuns sa il iubesc ca o tampita, tocand nervii altor 2-3-10 ei, in spirit de razbunare inconstienta, si cu fix aceeasi scarba fata de un sistem pe care acum il inteleg, intr-adevar, un pic mai bine (si cu ce ma ajuta?).

Cand mi-am luat la revedere de la ei, dupa inevitabilele politeturi "hai sa ne vedem la un ceai cand o sa avem timp", ceai care stiam toti trei ca is not going to happen la cat de diferit am "evoluat", ea m-a tras si mi-a soptit la ureche "Irina, ti se simte tristetea pana la mine". Am ras si i-am zis "Delirezi, sunt mai mult decat ok..."??? Si acum ma gandesc ca vreau sa fiu mica din nou...

"Dupa cateva vorbe banale, mosierul scoase din buzunar o fotografie care infatisa o doamna foarte picanta, gen actrita intretinuta, si un barbat exotic, cu floare la butoniera. Fotografia era facuta la Buenos Aires. Femeia era frumoasă, cu linii fine, dar nu era Otilia, nu era fata nebunatică. Un aer de platitudine feminină stingea totul".

Gone ( fin??)

OMG! We're so over, we need a new word for over.

Gone (ceva cu struguri)

Mentalitatea romanului e inca in scutece cand vine vorba de subiectul sex.
Daca vorbesti, ca femeie, despre asta cum ai vorbi despre orice alta activitate cotidiana (gen "unde si ce mancam la pranz?", "Eu nu beau Cola ca imi fute ficatu'"...si asa mai departe, esti clar incadrat in una din doua categorii:
1. Esti tarfa.
2. Duci lipsa si o ceri/ cauti.
Daca nu vorbesti despre asta si te inrosesti ca fata mare cand vede prima p**a, esti incadrata, evident, in alte doua categorii:
1. Esti mironosita;
2. Esti tarfa in denial.
Oricum o dai, tarfa tot esti... Tarfo!
Atitudinea rasei adverse :-)) este, in schimb, una demna de studiat.
Respectiv, barbatul incepe sa se dea in stamba in fata unei "tarfe". Cum? Conform principiului strugurilor acrii. Mai dragilor, d-aia n-ajungeti, ca sunteti prea frustrati...D-aia umblati numai cu nasoale, d-aia va curg balele dupa pasarici de 15 ani, si d-aia n-apucati sa f.uteti decat pustoaice proaste sau strambe batrane.Puneti-va ordine in creier, mai puneti mana pe o carte sa invatati sa vorbiti si sa scrieti, terminati cu bravada si cu gargara, incepeti asa...usor, de la ceea ce ar fi trebuit sa stiti din primii 7 ani ai vietii, apoi reluati gramatica elementara, faceti niste integrame sa va exersati rapiditatea conexiunilor neuronale, si poate dupa aia n-o sa mai fie cazu sa sariti 7 metri de c.ur in sus cand auziti ceva legat de frecush.In alta ordine de idei, in loc sa aveti atitudinea asta ofensiva, nu mai bine bagati la cap, si incepeti sa tratati femeile ca pe oameni? Sincer, altfel chiar o sa continuati si futeti numai animale...

Gone ( de la dl. Preda)

"Femeia înşeală numai pe cel pe care-l iubeşte, pe ceilalţi îi părăseşte pur şi simplu."
"Dacă n-ai văzut încă o femeie care iubeşte, atunci n-ai văzut niciodată o femeie frumoasă."
"Am sărutat-o chiar pe această femeie care nu mai era a mea, era a morţii şi am privit-o cu indiferenţa cu care priveşti un tablou!"
"Nu e nicăieri început şi sfârşit clar... lucrurile se nasc şi mor unele în miezul celorlalte." -
"Du-te dar nu ma vei uita; ai cules de pe buzele mele otrava iubirilor care nu se uita" -

Si acum, adio!

Gone (OMERTA)

"Daca traiesc, te ucid, daca nu traiesc, te iert."

Gone ( Ce-si doresc femeile)

Din ciclul "Toate vor acelasi lucru, doar ca nu recunosc"...hai sa deschid eu gura, spre binele populatiei acestui cerc in care ne invartim voiosi. Pentru ca nu e necesar sa va curentati pentru a intelege ce e in capul nostru (trimitere directa la filmul asta)...
Aaaaa...si mai mentionez, ca sa nu fiu acuzata de ipocrizie, ca da, si eu fac parte din tagma pe care o descriu mai jos...
O sa incep cu un cliseu, mai precis cu un manunchi de replici pe care il trantesc aproape toate femeile pe care le cunosc: "Eu ma inteleg mult mai bine cu barbatii decat cu femeile (1). Femeile sunt rele, barfitoare (2), iar eu am marele talent de a fi prietena cu toti barbatii pe care ii cunosc (3). Dintotdeauna m-am invartit in cercuri de barbati (4), si au ajuns sa ma considere una de-a lor (5). Stiu cum vorbesc ei despre femei (6)."

Mda: pornesc, deci, demontatu', rand pe rand, ca sa termin cu asta si sa pot trece la subiect.
Asadar:
1. Bineinteles, au tot interesul sa se inteleaga bine cu tine, deoarece poate la un moment dat se intrevede o sansa de f.utai fara prea mari obligatii...adica prietensc. Si tu, draga mea, urmaresti de fapt acelasi lucru. Degeaba negi!
2. Absolut, si tu faci parte din tagma lor, un exemplu simplu e faptul ca ai ajuns sa spui replica asta. Sau ca te dai la barfa cu baietii. Nu e un lucru rau, ci normal, dar macar nu te mai ascunde dupa deget. Si daca tot esti atat de prietena cu toti handralaii din jurul tau, atunci stii cu siguranta ca ei barfesc si mai urat decat asa-zisele tale prietene.
3. Ai acest mare talent, tu, si oricare alta p.izda constienta cat de cat de potentialul ei sexual, si careia ii place sa se joace cu focul. Nu esti unica deloc, dimpotriva...Pam pam!
4. Normal, cam de cand ai descoperit ca ei au ceva intre picioare si tu nu, si te-a ros curiozitatea sa vezi ce. Da, da, vorbesc de momentele alea de cand aveai 3 anisori si te jucai in spatele blocului cu vecinu' dupa modelul "show me yours i'll show you mine", cu grija sa nu te vada mami, pentru ca stiai ca e rusine. E, si acum e cam acelasi lucru, doar ca nu mai e mami sa te vada, rusine tot e, asa ca faci pe mimoza si o bagi p-asta cu "sunetm prieteni". )))
5. Ooooooooooooo..daaaaaaaaaaaaa!!! Deci oooooooo...daaaaaaa!!! Asta e cea mai tare! Nu, serios, da' serios acum: tu o crezi pe gogonata asta? Una de-a lor adica...de care? Una cu c.oaie? Ha ha ha! Ia incearca sa apari ne-epilata , sau sa ragai la masa, sa vedem daca te mai considera una de-a lor si daca se mai inteleg "atat de bine" cu tine.
6. Si tu, naiva, iti inchipui ca despre tine vorbesc ALTFEL, nu? Ca te ridici de la masa sa te duci la baie, si cercul ala de barbati- prieteni ai tai isi spun unul altuia: "ba, ce fata de gasca...". E uite surpriza: in cel mai bun caz, spun sau gandesc asta, dupa care urmeaza toate replicile pe care le auzi TU despre celelalte. Spuse, evident, cu o stima si un respect deosebite. (bai cel mai grav la acest punct 6 e ca multe chiar cred treaba asta, pe bune pe bune, fara jocuri si ipocrizii.

Acum, newsflash: nu exista prietenie intre barbati si femei. Prietenie, si atat, I mean. unul din cei doi, at some point in time, o sa vrea altceva, sau SI altceva, de la celalat. (excludem evident cazul in care amandoi sunt gay, si insist pe treaba cu AMANDOI, fiindca daca barbatul e gay, EA o sa aiba o ambitie prosteasca sa il seduca - obsesia de a avea imposibilul; iar daca ea este gay, evident ca EL o sa aiba fanteziile de rigoare. )) ).
Dintotdeauna am considerat ca exista doua categorii de femei: femeile neveste si femeile amante. Si asta o spun din punct de vedere psihologic. Pentru ca evident, exista neveste - amante, precum si amante - neveste. Adica the marrying type si the ...not-that-marrying type..
Dar, psihologic vorbind, exista :
a) femeia nascuta sa fie nevasta - domnisoara care invata sa spele, sa calce, si care nici nu isi imagineaza ca barbatul ei ar putea sa o insele , sau ca ea l-ar putea insela pe el, cea care nu concepe ca ar putea sta singura la terasa, la o masa plina de barbati, sau care nu isi inchipuie nici in cele mai negre vise, ca ar putea iesi cu un barbat la o cafea, altul decat prietenul / sotul ei, pentru ca s-ar putea interpreta...
b ) femeia nascuta sa fie amanta - domnisoara care sustine treburile din paragraful disecat mai sus, care stie ca, desi probabil ca va tavali printre cearsafuri (sau nu neaparat) cel putin trei sferturi din cercul de "prieteni", niciodata nu va deveni "prietena oficiala" a vreunuia dintre ei, ci cel mai probabil amanta fiecaruia dintre ei, pe rand ( ), care totodata stie ca restul de un sfert isi asteapta si ei randul, care stie ca notiunea de "vreau sa am doar pentru mine" este aberanta, si mizeaza pe notiunea de "prefer sa fiu eu aia care stie"...si care, da, prefera sa nu isi asume responsabilitati.

Punctul comun pe care il au aceste doua tipuri de femei este ca deep down, ambele isi doresc aceleasi lucruri de la barbati:
1. Fidelitate - da, da...nevasta si-o doreste pentru ca in asta crede si pentru ca asta este notiunea intiparita in creierul ei inca de mica, odata cu elementarele "bine - rau", amanta si-o doreste si o cauta cu disperare, si o gaseste la barbatul insurat fiindca are certitudinea ca atunci cand nu e cu nevasta, e cu ea...deci ii e "fidel", in masura timpului disponibil.
2. The listening shit...- da bai, fie ca vorbesc despre masa de seara, despre ce program incarcat au avut, despre florile din glastra, despre diferenta dintre neveste si amante , femeile vor sa stie ca sunt ascultate. Pana mea, trebuie sa para si ele interesante. Punct.
3. Sex: bai, fie ce-o fi: deal with it: femeia cand e f.ututa bine, nu are cum sa simta ca TU, porcule ( )) ) o inseli: which leads us to point 1. Treaba cu fidelitatea. Si prin bine ma refer in principal la termenul de "cu pofta". Ca majoritatea sunt atat de praf, incat nici macar nu stiu ce inseamna bine. ...ceea ce ne duce la:
4. "Mama, ce-mi faci tu mie" )) - asadar: asa cum dumneata, draga porcule, te umfli in pene cand auzi ca ai fost cel mai cel, si ca ea - saraca - merge acum cracanata pentru ca tu, draga porcule, ti-ai indeplinit mai mult decat cu succes datoriile conjugale, ei bine, asa si ea, saraca, daca ii spui un simplu "mama, ce-mi faci tu mie" ( cu toate variatiunile pe tema), o sa reactioneze in consecinta: adica nu o sa iti vina sa crezi ce o sa iasa din ea. Pentru ca ea este de obicei foarte nesigura, foarte rusinoasa, si chiar daca n-ar fi, nu strica un pic de incurajare. Asta pentru ca tu, draga porcule (si ma scuzi, da ti-o zic cu drag, ca mie mi-au placut porcii dintotdeauna), sa nu te mai plangi de domnisoara care...stai asa..cum era?..."sta ca scandura in pat"...sau "considera ca daca e frumoasa si ti-a facut onoarea sa iti arate pasarica nu mai trebuie sa faca nimic".

Ar mai fi niste chestii, dar am obosit, si intentionez sa ma culc si sa imi visez in voie porcul...porcii....pardon: cercul de prieteni...

Gone (back to passion)

Cu referire la articolul asta Mi-am dat seama ca viteza nu e de mine...M-am intors la coclau. Pasiunea e pasiune, domne! Ups and downs, ups and downs...Rezultatul: am ajuns la spital azi. Arsa...arsa rau...Iar m-am fript. A dat motoreta cu mine de pamant...RAU! Ce-am facut dupa ce m-am fript? Mi-am trantit niste genunchiere si am incalecat mai departe. Sugestive alegeri facem cateodata. Si la fel de sugestiv e faptul ca pot sa circul fara acte cu motoreta asta de enduro. Pe camp nu-mi cere nimeni permisul. Nu renunt! Cand chiar nu o sa mai pot, ma duc direct la morga. Pana atunci, drumuri dese la spital. Curatam rani, le pansam, se vindeca, raman cicatrice, facem altele. Nu las endureala. SI in timp o sa invat sa ma dau bine. O sa invat motoreta...o sa ma arda, ma sui iar. E naravasa, dar se invata...Promit!

Gone (Fragmentele cu copirait)

• "Si ce! Si ce! Nu trebuie sa te complici! Trebuie sa le spui lucrurilor pe nume. Iubesti si dupa aia, nu mai iubesti". Francoise Sagan
• When asked if she believed in love: "Are you joking? I believe in passion. Nothing else. Two years, no more. All right, then: three.”
• "Prima cauza a divortului e casatoria. A doua cauza e amanta. A treia cauza este expirarea termenului de valabilitate!"
• "In primul an cumperi mobila, in al doilea an muti mobila, in al treilea an imparti mobila.""Cand nevasta iti devine prietena, e cazul sa-i propui unei prietene sa-ti devina nevasta."

Gone (nervi inabusiti)

O ardem dubios prin viata asta pana cand ajungem intr-un punct tampit (unii din noi) cand ne intrebam: Ma ce p__a mea am io de gand...de fapt?Suntem cu totii niste prosti, fie ca recunoastem sau nu. Femei, barbati, toti laolalta, suntem niste idioti. Si viata tine mortis sa ne demonstreze treaba asta. Cu totii suntem arsi mai devreme sau mai tarziu, si dup-aia continuam sa-i ardem pe restu'. Si uite asa se propaga arsura (apropo de picioru' meu f.utut) si ne intrebam de ce p.izda ma-sii suferim...Si mai grav e...ca suntem toti la fel, ba, unu' n-are ceva special!!! Me included! Suntem toti la fel de idioti, de prosti, de previzibili, de usor de citit de catre toti ceilalti mai putin de catre noi insine. Toti cerem si dam sfaturi, toti credem ca stim ce e mai bine pt aia de langa noi, dar cand vine vorba sa ne facem un bine singuri o dam in bara grav.Ma intreb daca e mai bine sa asculti de sfaturile obiective ale celor din jur, carora situatia, vazuta din afara, le este clara, sau sa faci ceea ce simti, cu riscul de a te arde...(revenim deci la picior).Bah, sunt nervoasa pe mine! Sunt nervoasa rau! Pe mine, pe astia din jur, care sunt la fel de batuti in cap ca mine, pe astia fara instinct de autoconservare, pe astia care cer sfaturi pe care oricum nu le urmeaza, pe astia care dau sfaturi pe care nu, nici ei nu le-ar asculta, p-astia empatici sau mai putini empatici, p-astia care nu ma protejeaza, desi eu nu ii las sa o faca, p-astia la fel de egoisti ca mine...pe mine din nou.Ma doare picioru', ma doare creieru' (sau cat a mai ramas din el), ma doare panica din mine, ma doare capu', ma doare sufletu', ma doare tot... Ma doare prostia mea...

Gone (muzica de triste parasite)

We only said good-bye with words
I died a hundred times
You go back to her
And I go back to us...
I love you much
It's not enough
You love blow and I love puff
And life is like a pipe
And I'm a tiny penny rolling up the walls inside
We only said good-bye with words
I died a hundred times
You go back to her
And I go back to black

Gone (fragmente de adevar cu copirait la Tata Paler)

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta - murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viataCi PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.

Gone (asa se iubeste)

Ce bine ca esti

E o întâmplare a fiintei mele

si atunci fericirea dinlauntrul meu

e mai puternica decât mine, decât oasele mele,

pe care mi le scrisnesti intr-o imbratisare mereu dureroasa,

minunata mereu.

Du-mă, fericire, în sus, si izbeste-mi

timpla de stele, până când

lumea mea prelunga si în nesfirsire

se face coloana sau altceva

mult mai inalt si mult mai curând.

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!

Doua cântece diferite, lovindu-se amestecindu-se,

doua culori ce nu s-au văzut niciodata,

una foarte de jos, intoarsa spre pământ,

una foarte de sus, aproape rupta

în infrigurata, neasemuita lupta

a minunii ca esti, a-ntimplarii ca sunt.

Gone (mult text de scuze) :))

Intr-un efluviu de sentimente bune, astazi vreau sa zic urmatoarele:Imi cer scuze tuturor pe care i-am deranjat vreodata cu ceva. Cu orice. Chiar si cu glume, care poate au parut rautacioase. Eu nu fac glume rautacioase. Niciodata. Intep pe unul sau pe altul, dar niciodata cu rautate. Intep pt amuzament, ma intep si pe mine, fac misto de multi, fac misto de mine, de cei care-mi sunt dragi...de cei care nu-mi sunt dragi, niciodata de cei pe care nu ii pot suferi, pentru ca ei nu exista. Nu cred ca am vreo persoana in lume pe care sa o urasc. Nu stiu sa port pica. Stiu sa fiu indiferenta, fiindca se intampla, nu pentru ca imi propun. Da, am antipatii, dar nu ura. Sunt persoane cu care ma aliniez ca si gandire, ca si valori, ca si principii, si de care m-am apropiat, si persoane cu care nu am nimic in comun, a caror gandire si ale caror reactii nu le inteleg, drept urmare nu am cum sa interactionez cu ele. Dar nu, nu le urasc. Da, le intep cu diferite remarci, la fel cum le intep si pe cele pe care le consider prieteni/ prietene. Dar nu, nu barfesc pe nimeni cu rautate, nu ma culc noaptea gandindu-ma la strategii prin care sa fac pe unii sau pe altii sa sufere. Nu am facut niciodata pe nimeni sa sufere intentionat. Ma enervez greu, dar cand ma enervez sunt furtuna. Imi trece in maxim doua ore, si imi pare rau. Dar nici atunci cand sunt nervoasa, nu am strop de rautate in mine. Exista oameni buni si oameni rai in lumea asta. Nu pretind ca sunt un om bun. Dar cu siguranta nu sunt un om rau. Cred ca mai degraba sunt un om bun inteles gresit. Cred ca sunt cate unii oameni rai, rai prin constitutia lor, care gandesc mult prea departe asupra a ceea ce as putea gandi eu. Nu, nu! Eu nu fac scenarii, nu am atata imaginatie cat sa tes planuri diabolice, serios, nu ma duce capul. Si sunt si mult prea egocentrica si egoista ca sa ma agit atat de mult ca sa fac rau altcuiva. Vorba unui prieten ( ): "La mine in film, eu sunt personajul principal." E adevarat ca am facut multe lucruri pe care le recunosc a fi urate. Si probabil ca le voi face in continuare. Cu toate astea, niciodata nu le-am facut cu intentia de a rani pe cineva. Daca am inselat vreodata, am inselat pentru ca asa am simtit, pentru ca m-am gandit la mine, si atat, nu pentru ca am vrut sa ranesc persoana de langa mine,sau sa ii demonstrez ca ii pot face rau. Nu imi place sa demonstrez nimic nimanui. Nu imi place sa mi se demonstreze nimic. Nu imi place scandalul, cu toate astea ma las antrenata in el just for the sake of fun. Prefer sa fiu buna, curata si bine intentionata, si sa fac tampenii asa, ca un copil care face boacane, decat sa pretind ca sunt o sfanta si sa gandesc diabolic. Sunt persoane de care m-am atasat foarte tare. Si de care voi ramane atasata. In cazul in care azi as pati ceva... as vrea ca persoanele alea sa se stie. Cred ca se stiu deja. Nu o sa stau sa le enumar, mai ales ca unele din ele nu au nicio treaba cu forumul asta si cu blogul meu facut din lipsa de ocupatie. Anyway, aia care va stiti: va iubesc, ma! Serios, in felul meu defect, glumet si aparent superficial: chiar va iubesc!

Gone (caged me)

Am descoperit ca sunt reincarnarea lu' nea' ala cu multe litere dublate (Tennessee Williams), sau daca nu, in mod sigur spiritul sau ma bantuie, fiindca iaca ce zice omul:
• "A prayer for the wild at heart, kept in cages."
• “There is a time for departure even when there's no certain place to go.”
• “Just another four letter word”


Astazi vreau sa va supun atentiei imaginea unui leu in cusca. Nu va intristeaza imaginea lui comparativ cu ceea ce exprima el in salbaticie? Mi-e mila de animalele de la zoo...asa cum mi-e mila de florile rupte. De aia nici nu-mi plac florile, ma ingrozeste ideea de a le omori...de aia imi plac numai macii, pentru ca ei nu rezista in afara campului (ati observat ca daca rupi un mac, in 20 de secunde se ofileste?).

Studiu comparativ, de observare a organismelor vii, in diferite medii, in randurile urmatoare:
caged lion










free lion








caged birds










free birds







caged horse

wild horse

Caged Nuka
Wild Nuka

Gone (speed vs. enduro)

Am schimbat motoru'!
Adica am trecut de pe un hard enduro care stia sa mearga doar in suisuri si coborasuri abrupte pe dealuri pe un speed care merge liniar si repede ca MIGu'. Prea repede!!!!!!!!
Constat cu stupoare ca nu mai imi place atat de tare viteza. Prefer provocarile din off road, cand nu vezi ce te asteapta dincolo de varful dealului pe care il urci, cand stai cu teama ca in spatele crestei e un lac in care poti pica, sau un damb de pietris...si cu toate astea nu slabesti gazu'. Il tii constant, ba chiar accelerezi nitel, si urci, urci constant, dupa care cazi abrupt, ca in montagne russe. Endureala e un sport placut, dar periculos, din care oricum te-ai comporta nu ai cum sa ajungi acasa altfel decat plin de mocirla. Dar asta o stii din momentul in care ti-ai pus gumele de camp si ai incalecat pe sa...

Acum...senzatia de pe speed e alta. E foarte fain in demaraj. Pleaca glont, mai dai o treapta in sus, pleaca si mai glont, mai inca una-n sus, merge si mai repede...si hopa! E prea repede. E mult prea repede. Vrei sa franezi, incerci o frana de motor, nu mai merge, nu mai franeaza, merge constant, constant si repede. Si serios, te obisnuiesti cu adrenalina, si incepe sa devina plictisitor. Vezi soseaua intinsa in fata, e libera, nu ii vezi capatul nu are gropi...e un drum lung si gol pe care mergi repdeeeee..repede si constant. Nu are ce obstacol sa iti iasa in cale... Nici macar o curba, nimic! Pentru ce?

Nu mi-e dor nici de campii inca. Dar sportul ala m-a tinut in priza. Te tine concentrat, te face sa te focusezi, sa fii mereu atent...Ca o paranteza, daca te-ai dat acolo, chiar stii sa te dai...Cu toate astea, n-am reusit sa curat complet stratul de noroi din echipament. A mai ramas prin buzunare...hainele imi sunt inca murdare. Ce e drept, am reusit sa ma dezbrac de ele, dar nu am altele cu care sa ma intorc pe dealuri. Inca incerc sa imi fac curaj sa iau peria de sarma sa incep sa frec crusta de namol de pe astea. O sa se duca intr-un final...

Intrebarea pe care mi-o pun e: obisnuita in off road, oare o sa fiu in stare sa raman pe sosea? Nu o sa ma plictiseasca drumul asta drept si liber? N-o sa caut provocarile de pe camp? N-o sa ma uit in stanga si-n dreapta soselei, sa vad campiile cu mlastini sa fac point fixation si sa ies din decor?

Gone (on fishing)

Valeeeeeeeeeeeeeeu!!!! Scosei nasu' din mormanu' de toane vesel-trist-vesel- trist-beat ranga- treaz-deprimat-fericit-neutru, si vazui ca e cald afara. Deci, daca e cald afara, se trezeste matza din hibernare. Deci, daca se trezeste matza din hibernare, incepe sa exploreze noi teritorii. E, in ultima saptamana jumate am fost atrasa pe nesimtite intr-un mediu de pescari.
Uoi, ce bine e. Am prins pasiunea. Ce sport distractiv, nu tre' sa fac nimic. Doar stau. Momeala e aceeasi... ..da' parca s-a umplut balta de peste, mai, Fabiane! Ma, Fabiane, tata, asa plina a fost si pana acu', sau doar s-a hranit cu alge d-alea in ultimii 5 ani si-acu'-ncepe sa muste? mama, si ce de soiuri de pesti: mici, mari, aurii, colorati, cu solzi, fara solzi. Ba si muscaaaaa... Trag ai naibii la undita de mi-au obosit ochii uitandu-ma dupa pluta. Acu' e, acu' nu mai e!
O alta chestie pe care am descoperit-o: is pescar d-ala pasionat. Adicatelea carevasazica... mie imi place pestele, da' e prea mare efortu' sa-l duc acasa, sa-l curat, sa-l gatesc...pana se incinge cuptoru', intelegi tu, Fabiane? Asa ca ma dedau la sportul asta ca un adevarat cunoscator: ii prind si-i arunc inapoi. Sa traiasca si ei, dragii de ei, ca-s si ei fiinte vii. In schimb, cu rechinii...holeu! E o provocare. Trag si-aia, c-am pus ceva momeala faina: carne cruda si proaspata de peste de acvariu. Uite, un rechin as manca asa...cred ca as invata sa gatesc rechin, ma Fabiane, cartilaj de rechin, evident... Parca ala merita efortu'. Desi si astia... daca ii spinteci, ii dezpielitezi si le iei dintii ca trofeu devin neinteresanti... Din fericire, pentru ca respectul meu fata de rechini sa ramana intact, sunt greu de prins. Ei trag, da' greu ii aduci la mal...
Da, Fabiane, mama, stii ce? Am facut pe dracu'n patru, si tot am adus un

acasa...

Gone (un articol de ziar)

"Cercetatorii au descoperit ca senzatia high de "indragostit" este produsa de o substanta numita dopamina sau "substanta placerii".Norepinefrina este similara adrenalinei si provoaca senzatia de entuziasmare, alaturi de feniletilamina.Aceste substante la un loc reprezinta cocktailul iubirii.Barbatii produc mai repede acest cocktail al iubirii, asta inseamna ca barbatii sunt mai prostuti si se indragostesc mai repede.Oamenii indragostiti au nivelul de serotonina foarte mic, la fel de mic ca cei suferinzi de sindromul obsesiv-compulsiv, tocmai de aceea unii indivizi devin obsedati de partener.Oxitocina este un hormon produs in timpul actului sexual, mai precis, in timpul orgasmului, acest hormon intareste relatia emotionala dintre parteneri.Deci, more sex, stronger emotions.Ar mai fi si endorfinele care ajuta la dezvoltarea senzatiei de euforie.
Un punct de vedere ce se vrea riguros stiintific se bazeaza pe studii neurofiziologice; un studiu serios a descoperit - pana acum - ca starea speciala pe care o numim "falling in love" are practic acelasi mecanism de producere ca si nevrozele obsesiv-compulsive (OCD), folosind aceiasi neuromediatori si afectand aceleasi parti ale creierului. Spre deosebire de nevroze, care sunt modificari patologice ce pot dura toata viata si necesita tratament, "starea de indragostire" se remite spontan intr-o perioada de maximum 3 pana la 7 ani. Tratati cu medicamente in mod similar cu cei bolnavi de OCD, subiectii indragostiti "se vindeca".
Neuromediatorii responsabili se pare ca sunt substante cathecolaminice de tipul adrenalinei si asa s-ar explica de ce unii sunt mai stimulati erotic in momentele de pericol sau stress.
Creierul poseda insa un mecanism de compensare pentru aceasta stare oarecum anormala si solicitanta pentru el si dupa o perioada "nevroza erotica" dispare sau se schimba mecanismul de stimulare - intervin receptorii de oxitocina, responsabili de o "dragoste de lunga durata" - senzatii de fond mai atenuate, un fel de "conditionare" la persoana iubita, un foc mocnit in locul incendiului initial... Cei la care creierul face aceasta trecere formeaza un cuplu stabil si "vor trai fericiti pana la adanci batranete". Ceilalti vor cauta alti parteneri.
3-7 ani sunt exact timpul minim necesar unei femei sa creasca un copil pana ce acesta se poate deplasa si hrani neajutat, timp in care exista nevoia unui sprijin din partea unei a doua persoane, deci probabil tot acest mecanism descris mai sus e o adaptare la conditiile in care Homo Sapiens isi ingrijeste descendentii.
In concluzie, s-ar putea ca tot ce inseamna romantism, iubire, erotism si poezie existentiala sa fie doar efectul final a unor reactii chimice produse in intunericul cald a creierului fiecaruia si sa fim mai aproape de masinariile pe care le conducem decat credeam..."