Ne definim in asa mare masura prin mastile pe care le afisam in fata altora, incat vine un 
moment in care daca le dam jos, nu ne mai putem recunoaste propriile fete. Traim cu convingere un carnaval stupid, proiectam mereu alte si alte costume, alte si alte expresii faciale, alte trasaturi pe care am vrea, poate, sa le avem chiar si in spatele mastilor. Uitam cine suntem, de unde am plecat, cum ne-am dezvoltat, si, mai ales, ce anume ne-a dezvoltat. Pornim de la o baza comuna, cu trasaturi comune, si ne auto-impodobim personalitatea, voit sau intamplator, constient sau indus, realist sau imaginar, intamplator sau calculat, cu caracteristici care ne apartin in masura mai mare sau mai mica, pana cand devenim arhetipuri personale.
moment in care daca le dam jos, nu ne mai putem recunoaste propriile fete. Traim cu convingere un carnaval stupid, proiectam mereu alte si alte costume, alte si alte expresii faciale, alte trasaturi pe care am vrea, poate, sa le avem chiar si in spatele mastilor. Uitam cine suntem, de unde am plecat, cum ne-am dezvoltat, si, mai ales, ce anume ne-a dezvoltat. Pornim de la o baza comuna, cu trasaturi comune, si ne auto-impodobim personalitatea, voit sau intamplator, constient sau indus, realist sau imaginar, intamplator sau calculat, cu caracteristici care ne apartin in masura mai mare sau mai mica, pana cand devenim arhetipuri personale.Ca o paranteza, mi se pare obositor faptul ca fiecare generatie e nevoita sa reinventeze roata, pierzand in proces aspecte de un banal evident pentru generatiile anterioare. Dintotdeauna, vechii greci mi s-au parut de o inteligenta si de un realism net superioare oricarei forme ulterioare de civilizatie. De foarte multe ori am gasit in obiceiurile Greciei antice metafore ale unor senzatii pe care civilizatia actuala le trece cu vederea, sau mai mult, le gaseste inexplicabile. In teatrul Greciei antice, teatrul se juca doar cu masti, (celebrele masti ale artei dramatice), actori puteau fi doar barbatii, care puteau juca inclusiv roluri de femeie (precum in Anglia, in perioada elisabetana, cu 2000 de ani mai tarziu, apropo de reinventarea rotii). Mastile erau rudimentare, apeland la talentul actorilor, care erau astfel nevoiti sa exprime trairile personajelor prin limbajul trupului si inflexiuni vocale, din moment ce nu isi puteau folosi expresia fetei.
Traim azi, intr-o lume auto-intitulata moderna, aceeasi drama a actorilor Greciei de acum 2500 de ani. Nu suntem in stare sa fim noi, ne ascundem in spatele unor masti pentru a fugi de propriile noastre personalitati defectuoase, incercam figuri diferite, in functie de rolul pe care il avem de jucat, de context si de anturaj, uitam cine suntem de la o ora la alta. Suntem altfel in fiecare relatie, altfel la serviciu, altfel acasa, altfel la volan, altfel in fiecare moment, fugim de clipele in care trebuie sa ramanem singuri cu noi, fiindca nu stim pe cine o sa gasim in locul nostru. In fu
nctie de asteptarile celorlalti, EU, femeie, pot juca rol de barbat la munca, fiindca, "se stie", femeile nu pot munci; EU, femeie, pot juca rol de barbat in masina, in drum spre casa, fiindca, "se stie", femeile nu pot conduce; EU, femeie, la cererea societatii, pot juca rol de barbat intr-un oarecare context sexual difuz, fiindca, "se stie", femeile nu se pot fute in afara unei relatii stabile decat daca sunt tarfe. Or, EU, femeie, nu imi pot permite sa fiu tarfa, pentru ca, din cand in cand, societatea imi cere sa fiu FEMEIE, sa fiu fidela, sa fac copii, sa cresc copiii, sa spal, sa calc, sa fac curat, sa imi sustin barbatul. Si atunci eu ma intreb... cine vrea societatea sa fiu, de fapt, cand am timp sa fiu eu, cine mai sunt eu? Daca voi ajunge sa fiu eu, la un moment dat, de unde o sa stiu ca nu e doar o alta masca, de unde o sa stiu ca aia sunt eu? De unde o sa stiu sa ma recunosc, cum o sa evit sa imi pun alta masca pe fata, de unde vor stii ceilalti sa ma recunoasca pe MINE?
Traim azi, intr-o lume auto-intitulata moderna, aceeasi drama a actorilor Greciei de acum 2500 de ani. Nu suntem in stare sa fim noi, ne ascundem in spatele unor masti pentru a fugi de propriile noastre personalitati defectuoase, incercam figuri diferite, in functie de rolul pe care il avem de jucat, de context si de anturaj, uitam cine suntem de la o ora la alta. Suntem altfel in fiecare relatie, altfel la serviciu, altfel acasa, altfel la volan, altfel in fiecare moment, fugim de clipele in care trebuie sa ramanem singuri cu noi, fiindca nu stim pe cine o sa gasim in locul nostru. In fu
nctie de asteptarile celorlalti, EU, femeie, pot juca rol de barbat la munca, fiindca, "se stie", femeile nu pot munci; EU, femeie, pot juca rol de barbat in masina, in drum spre casa, fiindca, "se stie", femeile nu pot conduce; EU, femeie, la cererea societatii, pot juca rol de barbat intr-un oarecare context sexual difuz, fiindca, "se stie", femeile nu se pot fute in afara unei relatii stabile decat daca sunt tarfe. Or, EU, femeie, nu imi pot permite sa fiu tarfa, pentru ca, din cand in cand, societatea imi cere sa fiu FEMEIE, sa fiu fidela, sa fac copii, sa cresc copiii, sa spal, sa calc, sa fac curat, sa imi sustin barbatul. Si atunci eu ma intreb... cine vrea societatea sa fiu, de fapt, cand am timp sa fiu eu, cine mai sunt eu? Daca voi ajunge sa fiu eu, la un moment dat, de unde o sa stiu ca nu e doar o alta masca, de unde o sa stiu ca aia sunt eu? De unde o sa stiu sa ma recunosc, cum o sa evit sa imi pun alta masca pe fata, de unde vor stii ceilalti sa ma recunoasca pe MINE?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu