Am ramas iar singura... Ma intreb daca am fost vreodata altfel...
Ma uit inapoi si zambesc. Tot ce am facut pana acum, calculat la milimetru. Varfuri precise spre care am urcat, pas cu pas, putin cate putin, cu trasee dinainte stabilite, cu rabdare, tacticos, strategic...pana am ajuns exact acolo unde am vrut. Ma uit iar in urma si vad crestele din spate. Traseul in jos pare usor. Mai am inca doua tinte, momentan, spre care mi-am conturat deja pe harta urma pe care sa incep sa o strabat. De acolo mai departe nu stiu, ma asteapta un drum destul de dificil si asa.
Ma mai uit un pic in spate, iar zambesc. Mi-aduc aminte de cate ori am cazut, m-am ridicat, m-am scuturat, de cate si cati m-am impiedicat, de cate ori m-am asezat pe marginea drumului si am strans din dinti, si am asteptat sa imi revin, si apoi am mers mai departe. De fiecare data am avut aceeasi motivatie. Acum motivatia aia s-a dus. Nu ma mai asteapta nimeni in varf, sa ma bata pe umar si sa-mi spuna "Ce bine ca ai ajuns!"...
Nu stiu daca a fost bine ca m-am lasat motivata de ceva care nu stiu daca a existat vreodata...Dar am ajuns de fiecare data in punctul in care am vrut, indiferent ce m-a facut sa ajung acolo. Ce o sa ma mai ghideze de acum? Unde o sa gasesc putere sa urc mai departe?
Am cazut cel mai rau acum. Am cazut, pe drumul asta rosu marcat...Ma uit la harta, ma uit la traseu, ma uit in fata, vad creasta, nu mai are cine sa ma tina de mana... Am ramas fara provizii, fara putere, fara tinta... Incepe sa dispara si varful, s-a pierdut intre niste nori care nu par sa se lase alungati de vant. Nu mai vad tinta, nu ma mai vad pe mine, am pierdut harta...
Ma uit inapoi si zambesc. Tot ce am facut pana acum, calculat la milimetru. Varfuri precise spre care am urcat, pas cu pas, putin cate putin, cu trasee dinainte stabilite, cu rabdare, tacticos, strategic...pana am ajuns exact acolo unde am vrut. Ma uit iar in urma si vad crestele din spate. Traseul in jos pare usor. Mai am inca doua tinte, momentan, spre care mi-am conturat deja pe harta urma pe care sa incep sa o strabat. De acolo mai departe nu stiu, ma asteapta un drum destul de dificil si asa.
Ma mai uit un pic in spate, iar zambesc. Mi-aduc aminte de cate ori am cazut, m-am ridicat, m-am scuturat, de cate si cati m-am impiedicat, de cate ori m-am asezat pe marginea drumului si am strans din dinti, si am asteptat sa imi revin, si apoi am mers mai departe. De fiecare data am avut aceeasi motivatie. Acum motivatia aia s-a dus. Nu ma mai asteapta nimeni in varf, sa ma bata pe umar si sa-mi spuna "Ce bine ca ai ajuns!"...
Nu stiu daca a fost bine ca m-am lasat motivata de ceva care nu stiu daca a existat vreodata...Dar am ajuns de fiecare data in punctul in care am vrut, indiferent ce m-a facut sa ajung acolo. Ce o sa ma mai ghideze de acum? Unde o sa gasesc putere sa urc mai departe?
Am cazut cel mai rau acum. Am cazut, pe drumul asta rosu marcat...Ma uit la harta, ma uit la traseu, ma uit in fata, vad creasta, nu mai are cine sa ma tina de mana... Am ramas fara provizii, fara putere, fara tinta... Incepe sa dispara si varful, s-a pierdut intre niste nori care nu par sa se lase alungati de vant. Nu mai vad tinta, nu ma mai vad pe mine, am pierdut harta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu