Sometimes the sound of goodbye is louder than any drumbeat
Si asa incepe totul. In sunet de fanfara: sunt trompete, surle, trambite, tromboane, pe alocuri si cate un acordeon. Sunt tobe, chitari, clape razlete de pian, sunt violoncele, violine, sunt iarasi tobe (nu, nu akrapovic), iarasi trompete…E o galagie infernala care-mi face neuronii sa danseze intr-un ritm la care nu ma pot (inca) alinia – now that’s something new.
Am cautat liniste si nu am gasit. M-am ingropat undeva, am fugit de orice raza de lumina care a incercat sa se strecoare printre pietrele de deasupra mea, continui sa fug, cat de departe pot, catre un soare pe care nu l-am mai vazut, si care riste sa ma inghete daca nu continui sa dansez fara ritm pe muzica asta fara noima.
Stiu ca imi voi intoarce spatele unor oameni care si-au rupt bucatele de carne pentru mine, si asta doar pentru ca fug de o realitate falsa. Ma bantuie strigoi la care nu am vrut eu sa renunt, de care am tinut eu cu dintii, si in cavoul carora am intrat eu cu forta. Ma urmaresc singura, eu pe mine…
M-am uitat la poze azi… Vad o fata foarte familiara, e ca si cum m-as vedea pe mine in oglinda….vad niste ochi care mi-s inca dragi, vad niste maini pe care le-am sarutat ani in sir, si pe care as fi continuat sa le sarut inca 10 vieti de acum inainte… E ciudat: ma uit la un strain foarte cunoscut, care are ochii copilului pe care as fi vrut sa il am. Sunt goala.
Nu pot decat sa sper ca o sa fac treaba asta sa merite. Sa treaca ani, sa fie cald, sa fie liniste, sa fie vis, si sa am puterea sa dau un telefon: “Merci ca m-ai facut atat de nefericita cat sa am curajul sa imi gasesc fericirea.”.
Pentru asta plec, pentru asta sterg, pentru asta fug. O sa fiu primul om care isi va indeplini scopul in viata cu 0.9 lire pe minut.
Si asa incepe totul. In sunet de fanfara: sunt trompete, surle, trambite, tromboane, pe alocuri si cate un acordeon. Sunt tobe, chitari, clape razlete de pian, sunt violoncele, violine, sunt iarasi tobe (nu, nu akrapovic), iarasi trompete…E o galagie infernala care-mi face neuronii sa danseze intr-un ritm la care nu ma pot (inca) alinia – now that’s something new.
Am cautat liniste si nu am gasit. M-am ingropat undeva, am fugit de orice raza de lumina care a incercat sa se strecoare printre pietrele de deasupra mea, continui sa fug, cat de departe pot, catre un soare pe care nu l-am mai vazut, si care riste sa ma inghete daca nu continui sa dansez fara ritm pe muzica asta fara noima.
Stiu ca imi voi intoarce spatele unor oameni care si-au rupt bucatele de carne pentru mine, si asta doar pentru ca fug de o realitate falsa. Ma bantuie strigoi la care nu am vrut eu sa renunt, de care am tinut eu cu dintii, si in cavoul carora am intrat eu cu forta. Ma urmaresc singura, eu pe mine…
M-am uitat la poze azi… Vad o fata foarte familiara, e ca si cum m-as vedea pe mine in oglinda….vad niste ochi care mi-s inca dragi, vad niste maini pe care le-am sarutat ani in sir, si pe care as fi continuat sa le sarut inca 10 vieti de acum inainte… E ciudat: ma uit la un strain foarte cunoscut, care are ochii copilului pe care as fi vrut sa il am. Sunt goala.
Nu pot decat sa sper ca o sa fac treaba asta sa merite. Sa treaca ani, sa fie cald, sa fie liniste, sa fie vis, si sa am puterea sa dau un telefon: “Merci ca m-ai facut atat de nefericita cat sa am curajul sa imi gasesc fericirea.”.
Pentru asta plec, pentru asta sterg, pentru asta fug. O sa fiu primul om care isi va indeplini scopul in viata cu 0.9 lire pe minut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu