Ma cunosc asa cum sunt. Mi-e frica sa cred uneori ca sunt exact asa cum ma cunosc, dar am momente cand imi simt c_oaiele pe care le pretind la altii si recunosc fata de mine ca...asta sunt!
In principiu, ma plac asa. Imi recunosc calitatile, mi le stiu foarte bine, pe toate, imi recunosc defectele, si pe astea le stiu...chiar prea bine. Dar mai exista o categorie de...caracteristici, pe care nu o pot cataloga cu exactitate...sunt insusirile alea de mijloc, despre care nu pot spune clar daca sunt calitati sau defecte, datorita contextului social.
Un exemplu care se incadreaza aici e sinceritatea. Sunt transant de sincera. Sunt nesimtit de sincera, hence, lipsita de orice fel de tact sau diplomatie. Asta am, cu asta defilez. Asta si pretind, de la toti cei care imi sunt apropiati, si care ar trebui sa ma cunoasca. Prefer un adevar dureros unei minciuni frumoase, care oricum se va afla la un moment dat. Spre exemplu, prefer ca barbatul de langa mine, care sustine ca ma stie, cu bune, cu rele, sa ma vada ca pe o camarada si sa fie cat se poate de franc in diferite situatii. Nu am pretentia sa nu fiu inselata. Ar fi chiar culmea...Sunt unul din putinii oameni care constientizeaza ca treaba asta cu infidelitatea se petrece de cand lumea si pamantul. As vrea, ce-i drept, sa se petreaca intr-un fel nedureros, adica discret, fara urme, fara schimbari de atitudine, fara spectatori... Dar in momentul in care mi-a ajuns ceva la urechi, mi se pare de bun simt, din moment ce noi doi, eu cu tine, dragul meu, formam o echipa, sa ai macar atatea c.oaie ca mine, si sa recunosti. Si sa nu dai vina pe mine ca ai fost tu prost si am aflat eu. Fara sa cercetez, ci s-a intamplat pur si simplu. Sa stii tu, dragul meu, ca e mai greu pentru mine sa aflu:
1. ca ai f.utut-o pe alta;
2. ca ai vorbit cu ea despre mine;
3. ca dupa ce ai f.utut-o pe ea m-ai sunat pe mine sa imi spui / povestesti cine stie ce tampenie, de parca nimic nu s-ar fi intamplat;
4. ca eu am aflat, si tu, (cuvant jignitor), te-ai uitat fix in ochii mei si mi-ai zis ca nu e asa;
..revenind...e mult mai greu pentru mine sa trec prin asta, decat e pentru tine sa iti urci o-ole alea de armasar in gat, si sa-mi spui: da, asa e, s-a intamplat, nu ma intereseaza personajul oricum, imi pare rau. Dar nu, tu, dragul meu, esti egoist in continuare, si in loc sa iti asumi raspunderea pentru o chestie pe care nu ai fost suficient de destept cat sa o ascunzi, incerci sa te scuzi, dand vina pe mine, proasta care iti asculta toa-te dar TOA-TE aberatiile, care sa stii si tu, nu ma intereseaza de fiecare data, asa cum nu te intereseaza nici pe tine ale mele, doar ca eu, din spirit de echipa, am bunul simt nu numai sa le ascult, ci sa si comentez pe marginea lor....
Era doar un exemplu...
Alta calitate / defect ar fi faptul ca nu sunt in stare sa spun NU. Ma suna un prieten, sau o cunostinta, are nevoie de ceva, eu sunt varza, franta, terminata, cu probleme, nu ma lasa sufletul sa zic.."Bai, serios, nu pot...Nu te supara, dar nu pot"...Nuuuu...eu imi calc pe toate oboselile, problemele, durerile, si vin la tine, in general un nerecunoscator, sa ascult cum...pana mea...pisica nu a mancat tot continutul pungii de Whiskas si ce trist ar fi daca s-ar imbolnavi. Un alt exemplu aleator...
De asemenea...sunt prea ambitioasa. O fi bine, o fi rau? Nu accept ca fac ceva rau, drept urmare nu pot corecta lucrul pe care il fac rau. Sau nu pot sa accept ca nu sunt in stare sa fac ceva anume si atunci ma chinui pe toate caile sa ajung la un anumit rezultat. De cele mai multe ori, imi iese...De fapt, de fiecare data mi-a iesit, chiar daca a trebuit sa depun eforturi enorme sa ajung unde am vrut. Si ma incapatanez sa fac totul singura. Partea proasta e ca devine obositor. Am gonit de langa mine toate persoanele care ar fi putut fi langa mine la nevoie, pentru ca am considerat ca nu am nevoie EU de ajutorul altora ca sa ajung unde vreau EU. Am ramas cu singurul om care nu poate fi langa mine daca se intampla ceva, si m-am asigurat astfel ca in final o sa zic "Da, tot ce am reusit, am reusit ABSOLUT SINGURA. Fara nici macar o vorba buna." Dar am obosit... Nu mai am anii la care credeam ca toaaaata lumea e a mea. Nu e! Suntem multi care o impartim, si abia abia ne ajunge tuturor. Si ma intreb cat o sa mai pot asa...
Alta treaba ar fi ca sunt foarte foarte sensibila... Ma dor toate remarcile...toate nedelicateturile, toate maruntisurile de la persoanele la care tin...desi le cunosc FOARTE BINE, si stiu ca oamenii asa sunt ei...nedelicati. Un exemplu: ma doare capul...ma plang de o ora ca ma doare capul...Nici un zumzet in incapere. Un alt personaj din preajma acuza subit o durere de cap. In acel moment, o terta persoana ( apropiata mie) sare de c_ur in sus: "sa ma duc sa iti iau ceva de la farmacie?"... Si pe mine ma doare acum nu numai capul, ci si chestia aia batatorita numita inima. Trist, dar adevarat.
Ma cunosc pe mine, incep sa ii cunosc pe cei de care m-am inconjurat. Mi s-a luat valul de pe ochi si vad mai clar. Lipseste o piesa din puzzle-ul asta. Aia in care EU ar trebui sa fiu nesimtita, lipsita de vointa, mincinoasa si lipsita de tact ca sa ma pot incadra intr-un peisaj in care nu sunt sigura ca imi sta tocmai bine...
In principiu, ma plac asa. Imi recunosc calitatile, mi le stiu foarte bine, pe toate, imi recunosc defectele, si pe astea le stiu...chiar prea bine. Dar mai exista o categorie de...caracteristici, pe care nu o pot cataloga cu exactitate...sunt insusirile alea de mijloc, despre care nu pot spune clar daca sunt calitati sau defecte, datorita contextului social.
Un exemplu care se incadreaza aici e sinceritatea. Sunt transant de sincera. Sunt nesimtit de sincera, hence, lipsita de orice fel de tact sau diplomatie. Asta am, cu asta defilez. Asta si pretind, de la toti cei care imi sunt apropiati, si care ar trebui sa ma cunoasca. Prefer un adevar dureros unei minciuni frumoase, care oricum se va afla la un moment dat. Spre exemplu, prefer ca barbatul de langa mine, care sustine ca ma stie, cu bune, cu rele, sa ma vada ca pe o camarada si sa fie cat se poate de franc in diferite situatii. Nu am pretentia sa nu fiu inselata. Ar fi chiar culmea...Sunt unul din putinii oameni care constientizeaza ca treaba asta cu infidelitatea se petrece de cand lumea si pamantul. As vrea, ce-i drept, sa se petreaca intr-un fel nedureros, adica discret, fara urme, fara schimbari de atitudine, fara spectatori... Dar in momentul in care mi-a ajuns ceva la urechi, mi se pare de bun simt, din moment ce noi doi, eu cu tine, dragul meu, formam o echipa, sa ai macar atatea c.oaie ca mine, si sa recunosti. Si sa nu dai vina pe mine ca ai fost tu prost si am aflat eu. Fara sa cercetez, ci s-a intamplat pur si simplu. Sa stii tu, dragul meu, ca e mai greu pentru mine sa aflu:
1. ca ai f.utut-o pe alta;
2. ca ai vorbit cu ea despre mine;
3. ca dupa ce ai f.utut-o pe ea m-ai sunat pe mine sa imi spui / povestesti cine stie ce tampenie, de parca nimic nu s-ar fi intamplat;
4. ca eu am aflat, si tu, (cuvant jignitor), te-ai uitat fix in ochii mei si mi-ai zis ca nu e asa;
..revenind...e mult mai greu pentru mine sa trec prin asta, decat e pentru tine sa iti urci o-ole alea de armasar in gat, si sa-mi spui: da, asa e, s-a intamplat, nu ma intereseaza personajul oricum, imi pare rau. Dar nu, tu, dragul meu, esti egoist in continuare, si in loc sa iti asumi raspunderea pentru o chestie pe care nu ai fost suficient de destept cat sa o ascunzi, incerci sa te scuzi, dand vina pe mine, proasta care iti asculta toa-te dar TOA-TE aberatiile, care sa stii si tu, nu ma intereseaza de fiecare data, asa cum nu te intereseaza nici pe tine ale mele, doar ca eu, din spirit de echipa, am bunul simt nu numai sa le ascult, ci sa si comentez pe marginea lor....
Era doar un exemplu...
Alta calitate / defect ar fi faptul ca nu sunt in stare sa spun NU. Ma suna un prieten, sau o cunostinta, are nevoie de ceva, eu sunt varza, franta, terminata, cu probleme, nu ma lasa sufletul sa zic.."Bai, serios, nu pot...Nu te supara, dar nu pot"...Nuuuu...eu imi calc pe toate oboselile, problemele, durerile, si vin la tine, in general un nerecunoscator, sa ascult cum...pana mea...pisica nu a mancat tot continutul pungii de Whiskas si ce trist ar fi daca s-ar imbolnavi. Un alt exemplu aleator...
De asemenea...sunt prea ambitioasa. O fi bine, o fi rau? Nu accept ca fac ceva rau, drept urmare nu pot corecta lucrul pe care il fac rau. Sau nu pot sa accept ca nu sunt in stare sa fac ceva anume si atunci ma chinui pe toate caile sa ajung la un anumit rezultat. De cele mai multe ori, imi iese...De fapt, de fiecare data mi-a iesit, chiar daca a trebuit sa depun eforturi enorme sa ajung unde am vrut. Si ma incapatanez sa fac totul singura. Partea proasta e ca devine obositor. Am gonit de langa mine toate persoanele care ar fi putut fi langa mine la nevoie, pentru ca am considerat ca nu am nevoie EU de ajutorul altora ca sa ajung unde vreau EU. Am ramas cu singurul om care nu poate fi langa mine daca se intampla ceva, si m-am asigurat astfel ca in final o sa zic "Da, tot ce am reusit, am reusit ABSOLUT SINGURA. Fara nici macar o vorba buna." Dar am obosit... Nu mai am anii la care credeam ca toaaaata lumea e a mea. Nu e! Suntem multi care o impartim, si abia abia ne ajunge tuturor. Si ma intreb cat o sa mai pot asa...
Alta treaba ar fi ca sunt foarte foarte sensibila... Ma dor toate remarcile...toate nedelicateturile, toate maruntisurile de la persoanele la care tin...desi le cunosc FOARTE BINE, si stiu ca oamenii asa sunt ei...nedelicati. Un exemplu: ma doare capul...ma plang de o ora ca ma doare capul...Nici un zumzet in incapere. Un alt personaj din preajma acuza subit o durere de cap. In acel moment, o terta persoana ( apropiata mie) sare de c_ur in sus: "sa ma duc sa iti iau ceva de la farmacie?"... Si pe mine ma doare acum nu numai capul, ci si chestia aia batatorita numita inima. Trist, dar adevarat.
Ma cunosc pe mine, incep sa ii cunosc pe cei de care m-am inconjurat. Mi s-a luat valul de pe ochi si vad mai clar. Lipseste o piesa din puzzle-ul asta. Aia in care EU ar trebui sa fiu nesimtita, lipsita de vointa, mincinoasa si lipsita de tact ca sa ma pot incadra intr-un peisaj in care nu sunt sigura ca imi sta tocmai bine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu